Accizarea țigaretelor care nu conțin tutun
Bună ziua! Vă contactez în speranța că mă puteți ajuta cu un răspuns la următoarea chestiune:
Țigaretele ce au o umplutură dintr-un mix din alte plante (alun turcesc, papaya, menta, eucalipt, pătrunjel etc.), precum țigaretele NTB, și nu din tutun (cu conținut 0 de nicotină, dacă este important de menționat), sunt accizate?
Sunt interesat în a începe o activitate de import a unor astfel de țigarete (ulterior, probabil, chiar producție), respectiv cu un conținut din alte plante decât tutun, însă este vital să aflu, în primul și-n primul rând, dacă aceste țigarete sunt supuse accizei specifice țigaretelor „clasice”, din tutun.
Problema pe care o întâmpin, însă, este aceea că nu reusesc să gasesc suficientă documentație cu privire la activitatea pe care intenționez să o încep.
Întrebare adresată de Cristi M.
Bună ziua, domnule Cristi. Vă mulțumim pentru interesul acordat serviciilor noastre!
În ceea ce priveşte doleanța dumneavoastră, legea este explicită, în sensul că întreaga situație își găsește reglementarea în dispozițiile Codului Fiscal.
Astfel, conform articolului 325 alin. (2) din Codul Fiscal „accizele armonizate, denumite în continuare accize, sunt taxe speciale percepute direct sau indirect asupra consumului următoarelor produse:
a) Alcool şi băuturi alcoolice;
b) Tutun prelucrat;
c) Produse energetice şi energie electrică.”.
Potrivit art 354 alin. (1) din Codul Fiscal, prin tutun prelucrat se înțelege:
a) Țigarete;
b) Țigări şi țigări de foi;
c) Tutun de fumat.
Potrivit aceluiaşi articol, alineatul (2) litera d) şi alineatul (4) litera c) „se consideră tutun de fumat/țigarete orice produs care constă, total sau parțial, din alte substanțe decât tutunul”.
Aşadar, având în vedere toate cele ce preced, concluzionăm că țigaretele ce au o umplutura dintr-un mix din alte plante (alun turcesc, papaya, menta, eucalipt, patrunjel) sunt supuse accizei prevăzute de lege.
Domnule Cristi, în eventualitatea considerării sfatului nostru ca unul folositor cazului dumneavoastră, dorim să aveți în vedere că puteți oricând solicita sprijinul nostru atât aici, în mediul online, cât și în parcurgerea concretă a tuturor demersurile pe care intenționați să le efectuați.
Cu considerație,
echipa