Urmareste-ne
  >  Justiția la zi   >  Află cum și de ce inactivitatea unei societăți se înscrie în cazierul fiscal

Află cum și de ce inactivitatea unei societăți se înscrie în cazierul fiscal

Precizăm încă de la început faptul că, inactivitatea unei societăți nu echivalează cu încetarea totală a activității acesteia, entitatea în cauză continuând să existe, doar că au loc anumite modificări care produc consecințe juridice.

Atunci când inactivitatea a fost determinată de fapte culpabile, ce trădează o abatere de la disciplina fiscală, informațiile aferente vor fi trecute în cazierul fiscal.

În acest sens, potrivit Ordonanței 39/2015, în cazierul fiscal al persoanelor fizice, juridice și al entităților fără personalitate juridică se înscriu informații privind faptele sancționate contravențional sau penal de legile fiscale, contabile, vamale, precum și de cele care privesc disciplina financiară.

Pe lângă alte mențiuni, legea prevede faptul că, în cazierul fiscal, va fi trecută și inactivitatea fiscală care a fost declarată potrivit legii în privința societății tale, dar dacă această stare de inactivitate a intervenit în urma înscrierii inactivității temporare la Registrul Comerțului, prevăzută în Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală atunci nu va exista nicio mențiune în cazier cu privire la aceasta și, în consecință, nu vei fi supus interdicției de a avea calitatea de administrator sau asociat într-o altă societate.

Din contră, atunci când inactivitatea a fost determinată de cauze prin care au fost încălcate legile fiscale, această mențiune se va înscrie atât în cazierul fiscal al persoanei juridice sau entității fără personalitate juridică declarată inactivă, cât și al reprezentanților legali sau reprezentanților desemnați ai acestora. Întrucât administratorul unei societăți este reprezentantul legal al acesteia, mențiunea privind inactivitatea societății va fi înscrisă și în cazierul lui.

De ce este important ca asemenea mențiuni să fie șterse din cazierul fiscal?

Dacă dorești să înființezi o nouă societate, societate cooperativă, cooperativă agricolă sau entitate fără personalitate juridică, este obligatoriu să prezinți certificatului de cazier fiscal, indiferent dacă acum ai ales să acționezi într-o nouă calitate, respectiv cea de asociat, acționar membru ori ești reprezentant legal sau desemnat. În ipoteza în care mențiunile despre care am amintit anterior subzistă, atunci înființarea societății dorite va fi refuzată.

Prin urmare, nu doar calitatea de administrator este afectată de inactivitate, ci și cea de asociat.

Totodată, Ordonanța prevede faptul că, persoanele care au înscrise informații în cazierul fiscal, se scot din evidență dacă se află în anumite situații expres prevăzute de actul normativ menționat. Însă, pentru a identifica în mod corect care sunt aceste situații și dacă te încadrezi într-una dintre ipotezele prevăzute de lege, în funcție de particularitățile cauzei tale, este necesar să apelezi la serviciile unui avocat specializat în materia dreptului penal, care va verifica dacă sunt îndeplinite condițiile legale și va demara procedura având ca finalitate ștergerea unor asemenea mențiuni.

Concluzionând, astfel cum am și observat de altfel, până la momentul scoaterii din evidența cazierului fiscal a inactivității, restricția nu privește doar calitatea de administrator ci și pe cea de asociat într-o societate comercială, iar, prin prisma faptului că, cazierul fiscal se solicită de către registrul comerțului la înregistrarea persoanei juridice, existența respectivelor informații în acesta nu va conduce decât la respingerea cererii de înregistrare a societății.

Echipa de avocați avocatum.ro, prin departamentul specializat cunoscut în mediul online sub denumirea de avocat anaf, se ocupă de ștergerea mențiunilor din cazierul fiscal privind expirarea sediului ori inactivitatea societății.

Post a Comment

error: Articolul nu poate fi copiat, însă poate fi citit oricând, gratuit, pe platforma avocatum.ro.