Urmareste-ne
  >  Opinii juridice   >  Drept penal   >  Am fost prins conducând fără permis de conducere. Soluție dosar penal

Am fost prins conducând fără permis de conducere. Soluție dosar penal

Bună ziua! Acum 4 luni de zile am fost prins cu alcoolemie la volan. În acest sens, mi s-a deschis dosar penal pentru fapta prevăzută și pedepsită de art. 336 Cod penal. De aproximativ 2 luni de zile, pentru intervale lunare, am obținut dovadă de conducere.

Ei bine, chiar după expirarea ultimei dovezi și înainte de eliberarea celei noi am fost oprit, verificat și mi s-a deschis un alt dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere – faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 Cod penal.

Mi-a fost adus la cunoștință de către lucrătorii de poliție că urmează să fiu contactat de către organele de cercetare penală și, ulterior, judecat de către instanță pentru infracțiune.

Regăsiți atașate documentele pe care le-am primit. Am rugămintea să îmi spuneți cum trebuie să procedez pentru a stabili legătura cu un avocat în drept penal din cadrul societății dumneavoastră de avocatură și care pot fi consecințele faptelor mele.

Întrebare adresată de Ștefan I.

 

Bună ziua, domnule Ștefan! Vă mulțumim pentru interesul acordat serviciilor noastre juridice.

Cu privire la stabilirea unei întâlniri cu unul dintre avocații noștri specializați în drept penal, vă rugăm apelați numărul de telefon afișat în partea de sus a website-ului ori pe pagina contact. La celălalt capăt al firului, există mereu un coleg disponibil, pregătit să stabilească o întâlnire cu un avocat.

În legătură cu consecințele faptelor descrise mai sus de către dumneavoastră, începem prin a indica textul de lege care incriminează fapta de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, urmând ca mai apoi să facem unele precizări.

Art. 335: Conducerea unui vehicul fără permis de conducere

(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(3) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana care încredințează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că se află în una dintre situațiile prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) sau sub influența alcoolului ori a unor substanțe psihoactive.”

Astfel, conform art. 337 Cod penal, refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

După cum observați, fapta prezentată, și anume conducerea unui vehicul fără permis de conducere, este încriminată de legislația penală.

Cu toate acestea, există o măsură pe care instanța o poate pronunța și care nu presupune dispunerea de către aceasta a unei soluții de condamnare.

Măsura se regăsește în legislația penală sub denumirea de amânarea aplicării pedepsei.

Am arătat într-un articol distinct ce reprezintă noțiunea de amânare a aplicării pedepsei, motiv pentru care vă adresăm rugămintea să citiți materialul intitulat „Află cea mai bună soluție în cazul refuzului de la prelevarea de mostre biologice”, perfect aplicabil și speței dumneavoastră. Îl găsiți pe website.

Cu toate acestea, apreciem că o soluție potrivită în ce vă privește este renunțarea la urmărirea penală. În multe astfel de dosare, încă din faza cercetărilor, am obținut renunțarea la urmărirea penală.

În ipoteza unei astfel de soluții, permisul urmează a fi recuperat.

Rămâne să discutăm pe larg cu privire la acest subiect în cadrul întâlnirii, inclusiv din perspectiva circumstanțelor în care fapta a fost săvârșită.

Cu considerație,
echipa
Am fost prins conducând fără permis de conducere. Soluție dosar penal

Lasă un răspuns

error: Articolul nu poate fi copiat, însă poate fi citit oricând, gratuit, pe platforma avocatum.ro.