Urmareste-ne
  >  Opinii juridice   >  Contencios contravențional   >  Anulare permis port-armă. Purtare armă asupra deținătorului

Anulare permis port-armă. Purtare armă asupra deținătorului

Bună ziua! Vă contactez în legătură cu o problemă ce constă în anularea dreptului de deținere, port și folosire a armelor, respectiv anulare permis port-armă, cum mai este denumit în mod uzual.

În data de 29 noiembrie 2019, lucrători ai Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul D.G.P.M.B., au verificat la domiciliul meu modul de îndeplinire a condițiilor de păstrare și asigurare a securității armelor și munițiilor, ocazie cu care a fost încheiat procesul-verbal atașat prezentului e-mail, iar armele și muniția au fost luate în custodie.

Ulterior, în data de 27 ianuarie 2020, a fost încheiat un proces-verbal în cuprinsul căruia organul constatator a reținut că „În urma controlului efectuat la domiciliu s-a constatat că susnumitul nu a păstrat în condițiile prev. de Legea 295/2004 pistolul cu glonț marca BERETTA”.

Vă adus la cunoștință că la rubrica „obiecțiuni” din procesul-verbal atașat e-mailului, am insistat să fie precizat faptul că pistolul era păstrat într-o geantă diplomat cu cifru. Datorită numeroaselor solicitări privind adăugarea unor cuvinte suplimentare în rubrica mențiuni, mi-a fost permis să consemnez în subsolul tipizatului doar mențiunea conform căreia „Nu sunt de acord. Voi contesta în justiție”.

Problema principală este sancțiunea complementară aplicată alăturat sancțiunii principale ce constă în anularea dreptului de deținere, port și folosire a armelor.

Astfel cum am scris mai sus, în momentul controlului la domiciliul meu, pistolul se află într-o geantă tip diplomat securizată cu cifru, aflată în mâna mea, în contextul în care eram pe punctul de plecare spre o entitate bancară.

Sunt interesat să programez o întâlnire cu un avocat din cadrul biroului dumneavoastră de avocatură. Cum trebuie procedat? Puteau aplica sancțiunea după câteva luni de zile?

Întrebare adresată de Borhan C.

 

Bună ziua, domnule Borhan! Vă mulțumim pentru interesul acordat serviciilor noastre juridice.

Cu privire la stabilirea unei întâlniri cu unul dintre avocații noștri specializați în regimul armelor și munițiilor, vă rugăm apelați numărul de telefon afișat în partea de sus a website-ului ori pe pagina contact.

Înainte de orice alte aspecte pe care ni le propunem să le abordăm, precizăm că Legea 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor a fost modificată de curând, respectiv în data de 04 noiembrie 2019.

Dacă înainte de modificare legea obliga la păstrarea armei, indiferent de tip, în locuri special destinate, în condițiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a Legii, după modificare prevede posibilitatea de a păstra arma de apărare și pază asupra titularului dreptului de deținere, port și folosire a armei.

Prin urmare, odată modificată Legea 295/2004, păstrarea armei de apărare și pază se poate regăsi și asupra deținătorului, la domiciliul sau reședința acestuia.

Pentru o ușoară înțelegere, urmează să redăm în continuare conținutul articolului 31 din Legea 295/2004, cu ultimele modificări.

Înainte de acest lucru, menționăm că în afara locuinței, arma de apărare și pază poate fi purtată asupra deținătorului, însă numai în anumite condiții, printre care se află și portul în toc.

Conform art. 31 alin. (3) din Legea 295/2004 R,

„(1)      Titularul dreptului de a purta și folosi arme letale are obligația de a păstra arma și muniția înscrisă în permisul de armă în condiții de securitate, astfel încât să nu permită accesul la acestea al persoanelor neautorizate.

(2)        Păstrarea armei și muniției prevăzute la alin. (1) la domiciliul sau reședința deținătorului se face în locuri special destinate, în condițiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi, exceptând armele de apărare și pază, care se pot regăsi asupra acestuia.

(3)        Arma de apărare și pază poate fi purtată numai de către titularul permisului, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

a) trebuie să fie asigurată și să nu fie armată;

b) să nu prezinte defecțiuni, cu excepția situației în care este transportată la armurier;

c) trebuie să stea în permanență introdusă în toc și ascunsă vederii, cu excepția situațiilor în care persoana este autorizată, potrivit legii, să o utilizeze;

d) să se afle în permanență numai asupra sa și să nu fie înmânată, sub nicio formă, altor persoane, cu excepția armurierilor, intermediarilor, organelor de poliție competente, precum și personalului abilitat prin lege să păstreze și să asigure securitatea temporară a armelor, la intrarea în instituțiile publice, în mijloacele de transport naval sau aerian, precum și în alte locuri unde portul armei este interzis prin lege;

e) deținătorul să nu se afle sub influența băuturilor alcoolice, produselor sau substanțelor stupefiante, a medicamentelor cu efecte similare acestora ori în stare avansată de oboseală sau să nu sufere de afecțiuni temporare, de natură să genereze o stare de pericol, în condițiile în care poartă arma asupra sa.”

Referitor la întrebarea „în cât timp poate fi aplicată sancțiunea de la săvârșirea faptei”, menționăm că, din punct de vedere legal, organele abilitate au la dispoziție un termen de 6 luni în cadrul căruia pot aplica sancțiunea contravențională, altfel persoana în cauză nu mai poate fi sancționată în mod legal, întrucât intervine prescripția.

Domnule Borhan, urmează să discutăm în cadrul întâlnirii detalii privind plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție, în care a fost aplicată și sancțiunea complementară privind anularea dreptului de deținere, port și folosire a armelor, și strategia de urmat pe parcursul procesului.

 

Cu considerație,
echipa
Anulare permis port-armă. Purtare armă asupra deținătorului

Comentarii

  • Bogdan Z

    12 noiembrie 2020

    Buna ziua,

    Ma numesc Bogdan Zlate. Am identificat platforma dumneavoastra si am considerat ca merita sa indraznesc sa va deranjez cu o intrebare referitoare la o posibila reprezentare.

    Sunt posesor de permis de port arma si detin arma neletala din anul 2010. Am efectuat deja o prelungire a valabilitatii, aceasta fiind obligatorie la fiecare 5 ani.
    Ma aflu la a doua cerere de prelungire a valabilitatii, termenul de expirare al vizei pe permis fiind 10 Noiembrie 2020.
    M-am deplasat astazi 5 Noiembrie cu urmatoarele acte si in locatia, asa cum sunt descrise pe pagina DGPMB aici : https://b.politiaromana.ro/ro/structura/servicii-centrale/serviciul-arme-explozivi-si-substante-periculoase
    Mi s-a comunicat verbal ca cererea imi va fi respinsa pe motiv ca nu posed o adeverinta/evidenta de tragere pentru anul 2019, eu prezentand in setul de documente 5 adeverinte de tragere aferente celor 5 ani de valabilitate insa datand din 2018 (3 adeverinte) si 2020 (2 adeverinte).
    Am fost sfatuit, tot verbal, sa renunt si sa depun singur cerere de renuntare la autorizarea mea de port arma neletala.
    Nefiind total strain de obligatiile legale, intrucat ca posesor de permis port arma trebuie sa ma informez si sa fiu la curent cu prevederile legale, am refuzat sfaturile verbale si am solicitat sa mi se intocmeasca in scris atat cererea de prelungire – cu documentele pe care le am – cat si eventuala negatie/respingere a cererii cu motivarea aferenta, tot in scris.
    Posed document ca am despus actele astazi, datat, semnat, inregistrat pe care document scrie ca trebuie sa mai prezint:
    – fotografie format specific (nu este trecuta in lista de documente pe pagina DGPMB si nici nu imi era evident ca este necesara, intrucat deja am un permis cu o fotografie aplicata) . O posed, o voi prezenta si adauga la actele depuse Marti 10.11.2020 – prima data disponibila pentru primire documente;
    – adeverinta tragere pentru anul 2019 (nu exista, nu am efectuat tragere, fara intentie si complet convins din Lege si Normele de aplicare ca aceasta adeverinta este necesara cate una pentru fiecare an de valabilitate si nu una in fiecare an de valabilitate);
    – adeverinta de la medicul de familie privind antecedente medicale (nu este trecuta in lista de documente pe pagina DGPMB ) am obtinut-o de urgenta acceptand, ca si fotografia, ca este necesara.

    De ce nu am tragere in 2019 si de ce cred ca sunt indreptatit sa formulez plangere: pentru ca formularea existenta in Normele de aplicare specifica clar sintagma „câte unei trageri în poligon pentru fiecare an de valabilitate a permisului”. Eu am 5 trageri, in 5 zile si 2 ani diferiti pentru 5 ani.

    Normele de aplicare dupa care m-am comportat inca de acum 2 ani – Ianuarie 2018

    „Secţiunea a 17-a
    Procedura de prelungire a valabilității permisului de armă pentru armele neletale supuse autorizării și procedura privind suspendarea și anularea dreptului de deținere, respectiv a dreptului de port și folosire a armelor și munițiilor neletale
    Articolul 83
    (2) Organul de poliție competent refuză prelungirea valabilității permisului de armă în următoarele cazuri:
    c) solicitantul nu face dovada efectuării câte unei trageri în poligon pentru fiecare an de valabilitate a permisului; ”

    Respingerea cererii atrage dupa sine obligatii – de cea mai importanta sunt constient – in maxim 10 zile de la data expirarii permisului arma trebuie predata la armurier autorizat – lucru prevazut si pregatit deja de mine, se va intampla fix la data expirarii 10.11.2020.

    Va multumesc pentru rabdare si va rog sa-mi spuneti daca putem colabora pe aceasta speta, respectiv daca putem stabili o intalnire.

    Multumesc,
    Bogdan Z.

    Reply
  • Jecalo cristian

    21 septembrie 2022

    Bună ziua .cu respectul cuvenit as putea pune o intrebare

    Reply

Lasă un răspuns

error: Articolul nu poate fi copiat, însă poate fi citit oricând, gratuit, pe platforma avocatum.ro.