Urmareste-ne
  >  Executare silită

Executare silită

Uneori, în viață, ți se mai întâmplă și astfel de lucruri. Oricât de mult te-ai strădui ca raporturile financiare cu creditorii să funcționeze ca uns, tot nu poți evita situații neprevăzute care conduc la imposibilitatea de a-ți îndeplini toate obligațiile, iar de aici se poate ajunge la executare silită, contestație la executare, suspendarea executării silite și, prin urmare, la un avocat.

“…nu poți evita situații neprevăzute, iar de aici se poate ajunge la… un avocat.”

În primul rând, trebuie să știi că nu este un capăt de țară și totul are o rezolvare, chiar dacă tu poate nu o vezi limpede. Un avocat executare silită bun o va vedea. Noi sigur o vedem și suntem aici să o rezolvăm pentru tine!

Ce face un avocat executare silită?

În esență, un avocat specializat în executare silită este avocatul ce reprezintă interesele persoanelor fizice ori, după caz, cele ale persoanelor juridice în ceea ce privește relația acestora cu creditorii în problemele legate de îndeplinirea obligațiilor financiare, corectitudinea clauzelor contractuale, precum și în probleme legate de respectarea clauzelor din contractele de credit ori alte asemenea.

Activitățile pe care le gestionează în mod curent un avocat specializat în executare silită ori avocat executare silită, cum mai este denumit în practică, sunt cele precum verificarea clauzelor din contractele de credit ori alte asemenea contracte ce reglementează raporturi financiare, analizarea oportunității formulării unei contestații la executare, a unei cereri de suspendare a executării silite, precum și reprezentarea și asistarea în părților în litigii ce au ca obiect contestații la executare.

Avocat executare silită: Când ne referim la raporturi de natură financiară, respectiv la activitatea unui avocat specializat în executări silite, vorbim inclusiv despre consultanță privind oportunitatea, elaborarea, asistența ori reprezentarea în acțiuni în justiție împotriva părții contractante ce nu își respectă obligațiile contractuale, prin urmare un avocat reprezintă inclusiv interesele creditorilor din contractele de împrumut și alte asemenea contracte de stabilesc raporturi de natură financiară.

Un avocat specializat în executare silită sau avocat executare silită ori avocat contestație la executare, cum mai este denumit în practică, este responsabil de reprezentarea clientului său în relația cu creditorul ori debitorul obligației contractuale. Așadar, atunci când alegi un avocat în acest domeniu, trebuie să te asiguri că este specializat în executări silite.

Iată câteva exemple de situații în care ai nevoie de un avocat executare silită bun:

– Atunci când ai de-a face cu clauze abuzive din contractele de credit ori alte asemenea contracte ce reglementează raporturi financiare;

– Când ai nevoie de consultanță privind oportunitatea formulării unei contestații la executare ori a unei cereri de suspendare a executării silite;

– Când ai nevoie de reprezentare în invocarea excepțiilor de nelegalitate a actelor de executare silită;

– Când ai nevoie de punerea în executare a unui titlu executoriu pentru recuperarea unei sume de bani;

– Când ai nevoie de consultanță privind legislația executării silite, respectiv legislația privind desfășurarea procedurii de executare silită a unui bun mobil ori imobil sau alte modalități de executare silită.

Vezi mai jos ultimele trei articole scrise în aria executare silită:

Procedura executării silite nu se limitează numai la cele prezentate mai sus, iar noi suntem pregătiți să te întâmpinăm cu o soluție la orice problemă ai avea.

Ai nevoie de ajutorul nostru?

error: Articolul nu poate fi copiat, însă poate fi citit oricând, gratuit, pe platforma avocatum.ro.