Urmareste-ne
  >  Opinii juridice   >  Drept penal   >  Cât timp a fost reținut de către procuror, asupra soțului meu au fost puse presiuni

Cât timp a fost reținut de către procuror, asupra soțului meu au fost puse presiuni

Bună ziua,

Împotriva soțului meu, în dimineața din 27.03.2017, s-a luat măsura preventivă a reținerii. În acest sens, vă trimit atașată ordonanța primită, cu mențiunea că îmi cer scuze pentru neclaritatea scanării. După ce au trecut orele în care era reținut de către procuror, a venit acasă și mi-a spus că motivul principal pentru care împotriva lui s-a dispus această măsură este pentru a-și da seama de consecințele ce s-ar putea răsfrânge asupra lui în cazul în care nu spune tot ce știe și nu numai de partenerul său de afaceri, prieten și cunoștință de familie.

Precizez că soțul meu nu a spus absolut nimic, motiv pentru care procurorul a „devoalat planul” său, și anume de a propune în perioada imediat ce urmează luarea măsurii preventive a arestării (sau ceva de acest gen), pe motiv că și împotriva lui sunt probe că a săvârșit anumite infracțiuni.

Vă rog să îmi spuneți ce împlică aceste măsuri, ce șanse are soțul meu și cum ar trebui să procedeze, toate acestea în cadrul unei întâlniri pe care aș vrea să o programez pe această cale. Vă mulțumesc pentru timpul acordat.

Întrebare adresată de Mihaela H.

 

Bună ziua, doamna Mihaela. Vă mulțumim, înainte de toate, pentru interesul acordat serviciilor noastre.

Cu privire la problema expusă, pentru început, menționăm următoarele:

Măsurile preventive sunt măsurile privative sau restrictive de libertate sau de drepturi care se pot lua în cauzele penale în care există o suspiciune rezonabilă privind săvârșirea unei infracțiuni, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a împiedica sustragerea persoanei de la urmărirea penală ori de la judecată. Așadar, măsurile preventive ce pot fi impuse unei personae fizice sunt: reținerea, controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune, arestul la domiciliu și arestarea preventivă.

Strict cu privire la măsura dispusă împotriva soțului dumneavoastră, precizăm că prin aceasta se înțelege acea măsură privativă de libertate pe care organul de urmărire penală o poate dispune prin ordonanță față de suspect sau inculpat, dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că a săvârșit o infracțiune și că măsura este necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.

Tot cu privire la această măsură, precizăm că una dintre trăsăturile esențiale pentru a putea fi dispusă este ca la dosarul cauzei, împotriva soțului dumneavoastră, să existe probe (directe sau indirecte) sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că a săvârșit o infracțiune (indiferent de pedeapsa prevăzută de lege pentru aceasta). În toate cazurile, atât din probe, cât și din indicii temeinice trebuie să rezulte suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune; noțiunea de suspiciune rezonabilă trebuie raportată la sensul oferit de jurisprudența Curții Europene referitor la existența unor date, informații care să convingă un observator obiectiv și imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o infracțiune.

Așa cum în mod just a reținut Curtea Europeană în cauza Ipek ș.a. c. Turciei, în lipsa unei suspiciuni rezonabile, privarea de libertate nu trebuie să fie impusă în scopul de a-l face să mărturisească, să depună mărturie împotriva altor persoane sau să furnizeze informații care să servească drept bază a suspiciunii rezonabile.

Într-o altă ordine de idei, faptele săvârșite de către organul de urmărire penală, din prisma celor expuse de către dumneavoastră, se circumscriu infracțiunii de cercetare abuzivă, prevăzută și pedepsită de art. 280 Cod penal.

În acest sens, redăm conținutul infracțiunii, respectiv:

Întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva unei persoane urmărite sau judecate într-o cauză penală, de către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător, pentru a o determina să dea ori să nu dea declaraţii, să dea declaraţii mincinoase ori să îşi retragă declaraţiile, se pedepseşte conform dispozițiilor articolului în discuție.

Cu titlu informativ, redăm și conținutul legal al infracțiunii de represiunea nedreaptă, prevăzută și pedepsită de art. 283 Cod penal, și anume:

(1) Fapta de a pune în mişcare acţiunea penală, de a lua o măsură preventivă neprivativă de libertate ori de a trimite în judecată o persoană, ştiind că este nevinovată, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

(2) Reţinerea sau arestarea ori condamnarea unei persoane, ştiind că este nevinovată, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Cu privire la aceste din urmă aspecte, precum și referitor la situația dumneavoastră, în ansamblu, rămâne să discutăm în cadrul întâlnirii.

 

Cu considerație,
echipa
Cât timp a fost reținut de către procuror, asupra soțului meu au fost puse presiuni

error: Articolul nu poate fi copiat, însă poate fi citit oricând, gratuit, pe platforma avocatum.ro.