Urmareste-ne
  >  Drept civil   >  Cesiunea de creanță și efectele sale asupra debitorului cedat

Cesiunea de creanță și efectele sale asupra debitorului cedat

Bună seara! Numele meu este Avram P. și vreau să vă întreb în ce măsura legea permite ca o persoană, căreia eu îi datorez o sumă de bani, fără să mă întrebe sau să-mi ceară acordul să încheie un contract cu o altă persoană, contract prin care eu sunt obligat să plătesc aceluia din urmă? Este posibil asa ceva?

Vă mulțumesc pentru ajutorul acordat!

Întrebare adresată de Avram P.

 

Bună ziua, domnule Avram și vă mulțumim pentru că ați ales serviciile echipei avocatum!

Operațiunea juridică pe care dumneavoastră o aduceți în discuție este definită de Codul Civil.

Potrivit dispozițiilor art. 1566 din Codul Civil, „Cesiunea de creanță este convenția prin care creditorul cedent transmite cesionarului o creanță împotriva unui terț”.

„Funcția esențială” a cesiunii este de transmitere a unei creanțe de la cedent (cel căruia dumneavoastră îi sunteți dator) la cesionar (persoana căreia trebuie să-i plătiți de acum), în mod definitiv și irevocabil. Cesiunea de creanță fiind o convenție între cedent și cesionar, care produce consecințe juridice asupra unui terț, debitorul cedat.

Calitatea de terț a debitorului cedat (dumneavoastră) a fost subliniată și de către practica judiciară, aceasta dispunând că „sub aspectul naturii sale juridice, cesiunea de creanță se încheie valabil prin simplul acord de voință al părților. Consimțământul debitorului cedat nu se cere deoarece nu este parte în contractul de cesiune.”

Cesiunea de creanță este, de principiu, un act consensual, acordul de voințe (intenția efectivă care produce rezultatul – transmiterea creanței) al cedentului și cesionarului fiind suficient.

Art. 1573 din Codul civil dispune că:  „Creanța este cedată prin simpla convenție a cedentului și a cesionarului, fără notificarea debitorului.” Potrivit alineatului (2) consimțământul debitorului fiind cerut (obligație legală) doar atunci când creanța este legată în mod esențial de persoana creditorului (Spre exemplu, obligația de a picta un portret creditorului).

În doctrină se afirmă unanim că: „Ca regulă, consimțământul debitorului nu este necesar, întrucât acesta nu este parte în contractul de cesiune. Notificarea debitorului nu este o condiție pentru valabila încheiere a contractului de cesiune, ci o formalitate ulterioară care are rolul asigurării opozabilității transferului față de debitor.” Situația de excepție fiind cea prevăzută de alineatul (2) amintit mai sus.

Efectele cesiunii sunt expres prevăzute de lege, acestea producându-se doar între cedent și cesionar (art. 1575 Cod civil), debitorul cedat neavând decât posibilitatea de acceptare a cesiunii și implicit de a plăti, neexistând niciun moment vreo cale de opoziție (având în vedere că vorbim despre cedarea unei creanțe reprezentând o sumă de bani).

Textele legale prevăd că, atunci când este vorba despre o sumă de bani, chiar și dacă debitorul ar fi stipulat o clauză prin care să se interzică cesiunea, aceasta nu va produce efecte, el având doar dreptul la daune interese (art. 1570 Cod civil).

Acest lucru a fost reținut și de către Curtea de Apel București „în ceea ce privește cesiunea de creanță, pentru valabilitatea acesteia, nu este necesar consimțământul debitorului cedat, el fiind un terț față de convenția încheiată între cedent și cesionar, dar pentru ca cesiunea să îi fie opozabilă trebuie ca debitorul să fie notificat sau să accepte cesiunea”.[1]

Iar, prin Decizia 834 din 09.10.2014, aceeași instanță a statuat că „în cazul cesiunii de creanță, astfel cum în mod corect a calificat prima instanță, părțile contractului sunt creditorul care transmite o creanță (cedentul) și dobânditorul creanței (cesionarul), debitorul cedat neavând calitatea de parte în acest contract motiv pentru care nu este necesar semnarea contractului și de către acesta. Astfel, potrivit art. 1573 alin. 2 Cod civil, consimțământul debitorului nu este cerut decât atunci când, după împrejurări, creanța este legată în mod esențial de persoana creditorului, ceea ce nu este cazul în speța de față.”

Prin acceptarea cesiunii se înțelege fie semnarea contractului de cesiune fie acceptarea acesteia printr-un înscris cu dată certă (art. 1578 Cod civil).

Nesemnarea sau neacceptarea cesiunii nu conduce la netransmisibilitatea creanței între cedent și cesionar, ci doar întârzie, până la momentul notificării, opozabilitatea către debitorul cedat. Până la acceptarea/comunicarea cesiunii debitorul cedat nu se va putea libera decât plătind Cedentului, iar după aceste momente plătind doar Cesionarului.

Domnule Avram, în eventualitatea considerării sfatului nostru ca unul folositor cazului dumneavoastră, dorim să aveți în vedere că puteți oricând solicita sprijinul nostru atât aici, în mediul online, cât și în parcurgerea concretă a oricăror demersuri. În vederea stabilirii unei întâlniri, vă stăm la dispoziție la unul dintre numerele de telefon afișate pe website.

[1]Curtea de Apel București, Decizia 151A din 26.01.2017;

 

Cu considerație,
echipa
Cesiunea de creanță și efectele sale asupra debitorului cedat