Decizie CJUE cu potențial impact pentru companii din diverse industrii – C-94/19 San Domenico Vetraria
Decizie CJUE cu potențial impact pentru companii din diverse industrii: Se datorează TVA pentru rambursarea costurilor aferente detașării de personal de la societatea-mamă la filială
În data de 11 martie 2020, a fost publicată hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene („CJUE”) în cauza C-94/19 San Domenico Vetraria, cu privire la aplicarea TVA pentru rambursarea costurilor aferente detașării de personal în cadrul unei tranzacții intra-grup.
Despre cauza analizată de CJUE
În cauză, CJUE a analizat tratamentul TVA pentru rambursările de costuri aferente detașării de personal de la o societate-mamă la filială sa.
Scopul a fost să constate dacă aceste sume, atunci când sunt limitate doar la costurile aferente detașării, fără marjă de profit adăugată de societatea mamă, sunt subiect de TVA sau nu.
În cursul anului 2004, Avir, societate cu sediul în Italia, a detașat unul dintre managerii săi pentru a ocupa postul de director la filiala sa, San Domenico Vetraria. Costurile suportate pentru managerul detașat au fost facturate de Avir către San Domenico Vetraria, care a dedus TVA aferentă acestor costuri.
Autoritățile fiscale au considerat că aceste rambursări nu intrau în domeniul de aplicare a TVA, întrucât nu reprezentau prestări de servicii între societatea-mamă și filială și au refuzat exercitarea dreptului de deducere a TVA la nivelul filialei.
Decizie CJUE. Argumentația instanței
Pentru a putea analiza din punct de vedere al TVA-ului plățile efectuate pentru rambursarea costurilor aferente detașării, CJUE a analizat în primul rând dacă există o legătură directă între serviciul prestat și contravaloarea primită.
O legătură directă există atunci când o prestație este efectuată doar cu condiția ca și cealaltă să fie efectuată, și reciproc.
Curtea a concluzionat că această legătură este creată de faptul că plata de către filială a sumelor care i-au fost facturate de societatea mamă era o condiție pentru detașarea managerului. Astfel, filiala a plătit aceste sume cu titlu de contraprestație a detașării.
În plus, Curtea menționează că este irelevant cuantumul sumei plătite, respectiv dacă este egal, mai mare sau mai mic față de costurile suportate în cadrul detașării.
Pe baza acestor argumente, Curtea concluzionează că împrumuturile de personal sau detașările efectuate de o societate‑mamă către filiala sa, în schimbul cărora filiala plătește doar rambursarea costurilor aferente, constituie o operațiune în sfera TVA-ului în măsura în care plata sumelor de către filială și împrumuturile / detașările se condiționează reciproc.
Decizie CJUE. Impact
Decizia oferă o nouă interpretare din perspectiva TVA-ului în ceea ce privește serviciile de detașare personal.
Implicațiile deciziei ar trebui analizate, în acest context, de fiecare societate asupra căreia ar putea exista un impact financiar din perspectiva tratamentului de TVA în astfel de situații (inclusiv pentru perioadele trecute).
La nivelul companiilor beneficiare, în particular, decizia are impact asupra societăților care desfășoară activități ce nu dau drept de deducere a TVA-ului (precum instituții bancare, asigurări, real estate etc.) și care au beneficiat de detașări de personal din afara României.
În contextul în care tranzacțiile sunt subiect de TVA, acestea au obligația plății TVA la bugetul de stat (TVA deductibilă înregistrată prin mecanismului de taxare inversă neputând fi dedusă – integral sau parțial).
Mai mult, în urma acestei decizii, este de așteptat ca autoritățile fiscale să acorde o atenție sporită acestui tip de tranzacții intra-grup în cadrul viitoarelor inspecții fiscale.
Notă: Analizarea situației specifice în ceea ce privește aranjamentul contractual, prețul plătit pentru detașare, precum și particularitățile legislației muncii din România pot să influențeze concluzia aplicabilității cazului San Domenico în România. Recomandăm o analiză temeinică asupra deciziei CJUE pentru a determina dacă aceasta poate fi extinsă în toate cazurile și în România. Spre exemplu, o serie de aspecte (obligația angajatorului, definiția detașării) din legislația muncii din România par a fi diferite de Italia (așa cum sunt prezentate de CJUE), aspecte ce ar putea influența concluziile legate de aplicabilitatea acestei decizii în România.