Discriminarea. Analiză teoretică și perspectivă practică

Bună ziua! Mă lovesc de o situație puțin mai ciudată și nu știu dacă să o numesc sau nu discriminare. Aș dori, dacă se poate, să-mi faceți o analiză legală a acestui concept, pentru a putea observa dacă situația mea poate fi încadrată sau nu în această zonă.

Întrebare adresată de Monica M.

Bună ziua, doamnă Monica, și vă mulțumim pentru că ați ales serviciile echipei noastre.

Potrivit dispozițiilor O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare „prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice”.

Astfel, pentru ca o faptă să fie calificată drept discriminatorie, aceasta trebuie să îndeplinească, cumulativ, mai multe condiții:

(i) existența unui tratament diferențiat, manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință (existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile);

(ii) existența unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 republicată, tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare;

(iii) tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege.

Doctrina relevantă, analizând acest concept, s-a exprimat în sensul că „diferențele de tratament vor fi considerate discriminatorii dacă distincția operată este obiectivă și rezonabilă. Distincția este admisibilă dacă urmărește un scop legitim, respectând, în același timp, raportul rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit. A spune că diferențierea este obiectivă înseamnă că aceasta nu trebuie să fie subiectivă și arbitrară. Caracterul rezonabil al diferențierii se supune aceleiași logici și aceleiași preocupări de a evita arbitrariul: acesta trebuie să intervină în anumite limite, astfel încât diferențierea operată, protejând interesele grupului în cauză, să nu poată răsturna principiul egalității. Aceasta este aplicarea principiului proporționalității”[1].

Așadar, ori de cate ori, există o justificare rezonabilă și obiectivă a diferenței de tratament nu ne aflăm în fața unei fapte de discriminare.

Mai mult decât atât, Înalta Curte de Casație și Justiție, în Decizia nr. 2808/2015, referindu-se la tratamentul diferențiat a reținut că „criteriul în baza căruia se aplică tratamentul diferențiat trebuie să fie mobilul determinant în aplicarea tratamentului diferit, în sensul că acest element constituie cauza faptei de discriminare.

În cazul discriminării diferența de tratament este determinată hotărâtor de existența unui criteriu, ceea ce presupune o relație de cauzalitate între tratamentul diferit imputat și criteriul invocat în situația persoanei care se consideră discriminată, iar tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Prin urmare, astfel cum a reținut și Curtea de Apel București, nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, având în vedere faptul că, pentru a putea fi reținut un tratament diferențiat injust este necesar să se stabilească faptul că persoane aflate în situații analoge sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoge sau comparabile există, ea nu-și găsește nicio justificare obiectivă și rezonabilă.” .

Concluzionând putem observa faptul că  nu orice abuz sau orice încălcare a drepturilor omului și/sau a liberaților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege se circumscrie noțiunii de discriminare ci este esențialmente necesar ca faptele reclamate să se concretizeze în  restrângerea sau înlăturarea unui drept recunoscut de lege.

Doamnă Monica, în eventualitatea considerării celor expuse folositoare cazului dumneavoastră, dorim să aveți în vedere că puteți oricând solicita sprijinul nostru atât aici, în mediul online, cât și în parcurgerea concretă a oricăror demersuri juridice.

[1] Loredana-Manuela Muscalu, Discriminarea în relațiile de muncă, editura Hamagiu, București, 2015,  pag. 7.

Cu considerație,
echipa