Urmareste-ne
  >  Explicăm legislația   >  Este valabil un contract de împrumut dacă nu a fost semnat olograf?

Este valabil un contract de împrumut dacă nu a fost semnat olograf?

Relațiile sociale cunosc mai multe moduri de manifestare care, inevitabil, produc consecințe juridice. Contractele reprezintă un exemplu în acest sens și se impune să cunoaștem aspectele legale în privința acestora.

Conform Codului civil, contractul este un acord de voințe între două sau mai multe persoane, realizat în scopul de a da naștere, modifica sau stinge un raport juridic civil concret.

De cele mai multe ori, oamenii convin să creeze o anumită situație juridică determinată de interesul fiecăruia, iar pentru a proteja acest raport juridic civil concret dintre ei, precum și drepturile și interesele lor, legiuitorul a prevăzut o serie de reguli aplicabile în asemenea cazuri.

Întrucât societatea este caracterizată de dinamism, iar formele concrete de manifestare a înțelegerilor dintre oameni se diversifică pe măsura apariției unor noi elemente ca urmare a avansării tehnologiei sau domeniilor de activitate, legea se adaptează, însă nu prevede expres totalitatea tipurilor de contracte care s-ar putea încheia.

Astfel, contractul al cărui conținut este reglementat expres de lege se numește contract numit. Per a contrario (în caz contrar), contractul al cărui conținut nu este reglementat expres prin norme de drept, poartă denumirea de contract nenumit. În cazul acestuia din urmă, legea doar ne arată la ce trebuie să recurgem atunci când îl întâlnim.

Regulile aplicabile contractelor nenumite

Art. 1.168 din Codul civil –

Contractelor nereglementate de lege li se aplică prevederile prezentului capitol, iar dacă acestea nu sunt îndestulătoare, regulile speciale privitoare la contractul cu care se aseamănă cel mai mult.

Ținând cont de cele expuse anterior, vom trece la analiza contractului de împrumut.

În primul rând, identificăm faptul că împrumutul este un contract numit, întrucât Codul civil prevede expres conținutul esențial al acestuia.

Mai mult decât atât, observăm că legea consacră două variante ale sale. Astfel, distingem între împrumutul de folosință (comodat) și împrumutul de consumație (mutuum).

Împrumutul de folosință

Art. 2.146 din Codul civil –

Împrumutul de folosință este contractul cu titlu gratuit prin care o parte, numită comodant, remite un bun mobil sau imobil celeilalte părți, numite comodatar, pentru a se folosi de acest bun, cu obligația de a-l restitui după un anumit timp.

Împrumutul de consumație

Art. 2.158 alin. (1) din Codul civil –

Împrumutul de consumație este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile și consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeași sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeași natură și calitate.

Care este diferența esențială între comodat și mutuum?

Din dispozițiile legale redate mai sus, observăm că, în cazul comodatului, bunul care reprezintă obiectul prezentului contract trebuie restituit după un anumit timp. Subliniem că este vorba despre același bun, iar nu despre un alt bun identic cu acesta care ar putea să-l înlocuiască. Acest lucru se traduce prin faptul că doar un bun cert poate constitui obiectul acestei variante a unui contract de împrumut. De exemplu, o mașină poate constitui obiect al acestei variante de contract de împrumut.

Spre deosebire de acesta, dacă bunul care se împrumută este fungibil (poate fi înlocuit cu alt bun de același fel) și consumptibil (are loc consumarea substanței lui odată cu utilizarea sa), deja suntem în prezența lui mutuum. De exemplu, banii pot forma obiectul acestui tip de contract de împrumut.

Așadar, deosebirea esențială constă în natura bunurilor (lucrurilor) care se împrumută.

De aici, decurg numeroase consecințe și reguli diferite.

Există vreo asemănare în privința încheierii valabile a celor două variante ale contractului de împrumut?

Se impune să menționăm faptul că acest contract, în ambele sale variante, reprezintă un contract real. Adică, pentru a lua naștere în mod valabil, trebuie să existe acordul de voințe (înțelegerea) a părților și să aibă loc remiterea material (predarea) a bunului asupra căruia s-a realizat această înțelegere. În lipsa unuia dintre aceste elemente, nu există contract de împrumut.

Art. 1174 alin (4) din Codul civil –

Contractul este real atunci când, pentru validitatea sa, este necesară remiterea bunului.

Art. 1.178 din Codul civil –

Contractul se încheie prin simplul acord de voințe al părților dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă.

Ca regulă, simpla înțelegere dintre oameni prin care au convenit elementele esențiale asupra cărora vor să contracteze este suficientă pentru încheierea valabilă a convenției, în dreptul civil român fiind consacrat principiul consensualismului. Pentru a lua naștere acest contract (în ambele sale variante), în mod valabil, este nevoie să existe, pe lângă acest acord, și remiterea materială a bunului care se împrumută.

Acest acord de voințe, în cazul unui contract