Este valabil un contract de împrumut dacă nu a fost semnat olograf?

Relațiile sociale cunosc mai multe moduri de manifestare care, inevitabil, produc consecințe juridice. Contractele reprezintă un exemplu în acest sens și se impune să cunoaștem aspectele legale în privința acestora.

Conform Codului civil, contractul este un acord de voințe între două sau mai multe persoane, realizat în scopul de a da naștere, modifica sau stinge un raport juridic civil concret.

De cele mai multe ori, oamenii convin să creeze o anumită situație juridică determinată de interesul fiecăruia, iar pentru a proteja acest raport juridic civil concret dintre ei, precum și drepturile și interesele lor, legiuitorul a prevăzut o serie de reguli aplicabile în asemenea cazuri.

Întrucât societatea este caracterizată de dinamism, iar formele concrete de manifestare a înțelegerilor dintre oameni se diversifică pe măsura apariției unor noi elemente ca urmare a avansării tehnologiei sau domeniilor de activitate, legea se adaptează, însă nu prevede expres totalitatea tipurilor de contracte care s-ar putea încheia.

Astfel, contractul al cărui conținut este reglementat expres de lege se numește contract numit. Per a contrario (în caz contrar), contractul al cărui conținut nu este reglementat expres prin norme de drept, poartă denumirea de contract nenumit. În cazul acestuia din urmă, legea doar ne arată la ce trebuie să recurgem atunci când îl întâlnim.

Regulile aplicabile contractelor nenumite

Art. 1.168 din Codul civil –

Contractelor nereglementate de lege li se aplică prevederile prezentului capitol, iar dacă acestea nu sunt îndestulătoare, regulile speciale privitoare la contractul cu care se aseamănă cel mai mult.

Ținând cont de cele expuse anterior, vom trece la analiza contractului de împrumut.

În primul rând, identificăm faptul că împrumutul este un contract numit, întrucât Codul civil prevede expres conținutul esențial al acestuia.

Mai mult decât atât, observăm că legea consacră două variante ale sale. Astfel, distingem între împrumutul de folosință (comodat) și împrumutul de consumație (mutuum).

Împrumutul de folosință

Art. 2.146 din Codul civil –

Împrumutul de folosință este contractul cu titlu gratuit prin care o parte, numită comodant, remite un bun mobil sau imobil celeilalte părți, numite comodatar, pentru a se folosi de acest bun, cu obligația de a-l restitui după un anumit timp.

Împrumutul de consumație

Art. 2.158 alin. (1) din Codul civil –

Împrumutul de consumație este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile și consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeași sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeași natură și calitate.

Care este diferența esențială între comodat și mutuum?

Din dispozițiile legale redate mai sus, observăm că, în cazul comodatului, bunul care reprezintă obiectul prezentului contract trebuie restituit după un anumit timp. Subliniem că este vorba despre același bun, iar nu despre un alt bun identic cu acesta care ar putea să-l înlocuiască. Acest lucru se traduce prin faptul că doar un bun cert poate constitui obiectul acestei variante a unui contract de împrumut. De exemplu, o mașină poate constitui obiect al acestei variante de contract de împrumut.

Spre deosebire de acesta, dacă bunul care se împrumută este fungibil (poate fi înlocuit cu alt bun de același fel) și consumptibil (are loc consumarea substanței lui odată cu utilizarea sa), deja suntem în prezența lui mutuum. De exemplu, banii pot forma obiectul acestui tip de contract de împrumut.

Așadar, deosebirea esențială constă în natura bunurilor (lucrurilor) care se împrumută.

De aici, decurg numeroase consecințe și reguli diferite.

Există vreo asemănare în privința încheierii valabile a celor două variante ale contractului de împrumut?

Se impune să menționăm faptul că acest contract, în ambele sale variante, reprezintă un contract real. Adică, pentru a lua naștere în mod valabil, trebuie să existe acordul de voințe (înțelegerea) a părților și să aibă loc remiterea material (predarea) a bunului asupra căruia s-a realizat această înțelegere. În lipsa unuia dintre aceste elemente, nu există contract de împrumut.

Art. 1174 alin (4) din Codul civil –

Contractul este real atunci când, pentru validitatea sa, este necesară remiterea bunului.

Art. 1.178 din Codul civil –

Contractul se încheie prin simplul acord de voințe al părților dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă.

Ca regulă, simpla înțelegere dintre oameni prin care au convenit elementele esențiale asupra cărora vor să contracteze este suficientă pentru încheierea valabilă a convenției, în dreptul civil român fiind consacrat principiul consensualismului. Pentru a lua naștere acest contract (în ambele sale variante), în mod valabil, este nevoie să existe, pe lângă acest acord, și remiterea materială a bunului care se împrumută.

Acest acord de voințe, în cazul unui contract de împrumut, trebuie exprimat în scris?

În privința acestui contract, dispozițiile legale nu impun forma scrisă pentru a fi considerat valabil. Însă, necesitatea îndeplinirii formei scrise se mută pe planul probațiunii.

Sub acest aspect, apare întrebarea: „care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească înscrisul pentru a putea face deplină dovada?”

Răspunsul ne este oferit de Codul de procedură civilă care prevede că înscrisul respectiv trebuie să poarte semnăturile ambelor părți pentru a putea face deplină dovada între ele.

Înscrisul sub semnătură privată

Art. 272 din Codul civil –

Înscrisul sub semnătură privată este acela care poartă semnătura părților, indiferent de suportul său material. El nu este supus niciunei alte formalități, în afara excepțiilor anume prevăzute de lege.

Ulterior, se prevede expres că, dacă înscrisul sub semnătură privată nu este semnat, va fi socotit doar ca început de dovadă scrisă. În acest din urmă caz, este nevoie să fie completat cu alte mijloace de probă.

Începutul de dovadă scrisă

Art. 310 din Codul civil –

(1) Se socotește început de dovadă scrisă orice scriere, chiar nesemnată și nedatată, care provine de la o persoană căreia acea scriere i se opune ori de la cel al cărui succesor în drepturi este acea persoană, dacă scrierea face credibil faptul pretins.

(2) Constituie început de dovadă scrisă și înscrisul, chiar nesemnat de persoana căreia acesta i se opune, dacă a fost întocmit în fața unui funcționar competent care atestă că declarațiile cuprinse în înscris sunt conforme celor făcute de acea persoană.

(3) Începutul de dovadă scrisă poate face dovada între părți numai dacă este completat prin alte mijloace de probă, inclusiv prin proba cu martori ori prin prezumții.

În privința tipului de semnătură, aceasta trebuie să fie olografă. Însă, ținând cont de reglementările actuale, este valabilă și semnătura electronică, dacă îndeplinește condițiile prevăzute de legea specială.

Dificultatea apare doar pe tărâm probatoriu, contractul de împrumut fiind valabil chiar dacă nu poartă semnătura olografă a părților sau, mai mult, chiar dacă nu a fost întocmit niciun înscris care să-l constate.

Într-o speță soluționată de către Tribunalul Constanța, părțile nu încheiaseră niciun înscris din care să rezulte existența contractului de împrumut. Întrucât bunul împrumutat era reprezentat de un utilaj car de transport baloți, valoarea sa fiind mai mare de 250 de lei, convenția lor nu putea fi dovedită prin alte mijloace de probă decât înscrisuri. În fapt, comodatarul nu și-a mai îndeplinit obligația de restituire a acestui bun, iar reclamantul a intentat acțiune împotriva sa.

În apărarea sa, reclamantul a depus la dosar o adeverință emisă de către Primăria de la domiciliul său, prin care a atestat faptul că este înregistrat în evidențe cu un utilaj car de transport baloți. Însă, acest document nu a fost reținut de instanță ca având relevanță în dovedirea existenței contractului de comodat, în baza căruia s-a născut obligația de restituire în sarcina comodatarului.

În pratică, există numeroase părți care nu recurg la preconstituirea de probe, însă, în cazul unui litigiu, dacă apelează la serviciile unui avocat, acesta din urmă ar putea să invoce, de exemplu, faptul că acestea s-au aflat în imposibilitate materială sau morală de a întocmi un înscris, dacă ar fi fost îndeplinite condițiile cerute de lege, caz în care devine admisibilă proba cu martori și astfel reclamantul și-ar realiza dreptul.

De asemenea, se întâlnesc din ce în ce mai multe situații în care părțile dovedesc acordul de voințe prin conversațiile virtuale pe care le au, precum Whatsapp, e-mail și altele de aceeași natură, iar instanța constată încheierea contractului de împrumut de către ele și astfel dispune restituirea sumei de bani sau a altui bun care a făcut obiectul acestuia. Partenerii indispensabili ai justiției, avocații, se întâlnesc adesea cu astfel de ipoteze.

În concluzie, înscrisul sub semnătură privată care atestă împrumutul trebuie să fie semnat olograf sau să poarte semnătura electronică, pentru a constitui o probă suficientă într-un eventual conflict juridic. Reiterăm că, dacă nu este îndeplinită această condiție, acest înscris va fi considerat doar ca început de dovadă scrisă, fiind nevoie și de alte probe pentru a dovedi existența acordului de voințe. Cu toate acestea, se pot ivi numeroase situații în care ajutorul de specialitate este realmente necesar.

Suntem încântați, ca departament al societății de avocatură dedicat exclusiv cazurilor civile, să venim în sprijinul tău cu soluții eficace, adaptate mereu contextului legislativ, pentru obținerea celui mai bun rezultat.

Până să ne cunoaștem, te invităm să citești explicațiile noastre privind legislația, regăsite în rubrica explicăm legislația, un proiect inedit la care lucrează o întreagă echipă de avocați.