Există posibilitatea să se constate o expropriere de fapt în cazul subsemnatului?

Bună ziua,

Timp de mai mulți ani, Primăria Municipiului București a folosit o parte dintre imobilele mele în scopul desfășurării activității de salubrizare, acestea nefiind supuse procedurii de expropriere. Există o modalitate prin care poate fi obligată Primăria să preia aceste imobile?

Întrebare adresată de Matei V.

Răspuns:

Pentru început, precizăm că exproprierea pentru cauză de utilitate publică își regăsește sediul principal al materiei în art. 44 alin. (3) din Constituție (care prevede că „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”), art. 562 alin. (3) Cod civil (în conformitate cu care „exproprierea se poate face numai pentru o cauză de utilitate publică stabilită potrivit legii, cu justă și prealabilă despăgubire, fixată de comun acord între proprietar și expropriator. În caz de divergență asupra cuantumului despăgubirilor, acesta se stabilește pe cale judecătorească”), Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, cu mențiunea că aceasta are caracter general asupra procedurii în discuție, și Legea 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, aceasta din urmă purtând un caracter special, după cum poate fi desprins și din denumirea marginală.

În redactarea prezentei opinii, am avut în vedere atât textele legale redate anterior, cât și cele referitoare la îmbogățirea fără justă cauză și răspunderea delictuală. În egală măsură, redactarea este efectuată inclusiv din prisma jurisprudenței despre care am făcut vorbire în cele ce urmează.

În continuare, expunem un succint rezumat al Deciziei Civile[1] nr. 1917 din 16 martie 2012, pronunțată de către Secția I Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv:

Realizarea unei lucrări fără demararea procedurii de expropriere prevăzute de lege, fără transferul dreptului de proprietate în patrimoniul statului și în lipsa unei juste și prealabile despăgubiri a proprietarului imobilului expropriat, care a fost transformat în mod ireversibil, constituie o încălcare a dreptului de proprietate prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană, situația putând fi asimilată unei exproprieri de fapt (în acest sens, a se vedea CEDO, Hotărârea din 11 ianuarie 2011 pronunțată în cauza Vergu c. României).

În această situație, deși prevederile Legii 33/1994 în materie de expropriere au în vedere proceduri anterioare executării lucrărilor în vederea cărora imobilul urmează a fi expropriat, în lipsa unor dispoziții care să reglementeze ipoteza exproprierii în fapt, proprietarul prejudiciat nu poate fi lipsit de posibilitatea de a obține despăgubiri. Prin urmare, prevederile Legii 33/1994 sunt aplicabile în cazul exproprierii de fapt, proprietarul terenului ocupat fără parcurgerea anterioară a procedurii de expropriere fiind îndreptățit să solicite obligarea expropriatorului la începerea procedurii de expropriere și realizarea ofertei de despăgubire.

Instanța ce s-a pronunțat în sensul celor de mai sus, a avut în vedere la pronunțarea soluției și prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Burghelea împotriva României.

În această cauză, Curtea Europeană a examinat dacă s-a realizat sau nu deposedarea sau exproprierea formală a reclamantei, a stabilit că, în absența unui act de expropriere, situația reclamantei nu poate fi considerată „previzibilă” și corespunzătoare cerinței „principiului securității juridice”, situație care a permis autorităților să tragă foloase din ocuparea terenului în cauză, fără a pune în prealabil o indemnizație la dispoziția reclamantei, ceea ce reprezintă o ingerință care nu este compatibilă cu principiul legalității și, prin urmare, a fost încălcat dreptul reclamantei la respectarea bunurilor sale.

Ceea ce se poate desprinde din cazul anterior-menționat, printre altele, este că persoana expropriată în fapt este pusă în fața unei construcții edificate pe terenul proprietate personală, situație neîntâlnită în cazul dumneavoastră, după cum reiese din întrebarea adresată: „Primăria Municipiului București a folosit o parte dintre imobilele mele în scopul desfășurării activității de salubrizare”.

În ipoteza în care nu au fost efectuate lucrări asupra imobilului, acesta aflându-se în posesia efectivă a dumneavoastră, avem ca jurisprudență Decizia[2] nr. 6967 din 14 noiembrie 2012, oferită de către Secția I Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În acest senz, ICCJ statuează că nu se poate solicita obligarea statului la exproprierea terenului și plata despăgubirii aferente doar motivat de existența în Cartea Funciară a imobilului a unei mențiuni privind exproprierea sa pentru cauză de utilitate publică.

Astfel, potrivit legislației adoptate în materie de expropriere, atât declararea utilității publice a unor lucrări, cât și inițiativa exproprierii unor imobile sunt recunoscute exclusiv în favoarea statului, prin autoritățile sale, nu și în favoarea persoanelor expropriate cărora, prin aceeași legislație, li s-au recunoscut garanții care să asigure că punerea în aplicare a procedurilor de expropriere nu sunt nici arbitrare, nici imprevizibile.

În consecință, proprietarul imobilului poate solicita despăgubiri doar pentru prejudiciul suferit prin notarea mențiunii în Cartea Funciară, acțiunea prin care se solicită obligarea Statului Român la declanșarea procedurii de expropriere a unei suprafețe de teren și a procedurii de stabilire a despăgubirilor bănești cuvenite pentru terenul ce se va stabili că este necesar a fi expropriat, motivat de faptul notării de către Stat în registrul de publicitate imobiliară a mențiunii că imobilul „este supus exproprierii […]” și chiar dacă ulterior, efectuarea formalităților legale de expropriere a fost întârziată, este inadmisibilă.

Așadar, cu atât mai mult cu cât nici nu avem o asemenea notare în Cartea Funciară a imobilului, acțiunea intentată împotriva instituției competente în scopul declanșării procedurii de expropriere este inadmisibilă.

Într-o altă ordine de idei, o eventuală acțiune introdusă având ca fundament răspunderea civilă delictuală ar putea fi respinsă ca nefondată, întrucât nerespectarea procedurii de expropriere, sub toate aspecte – deci inclusiv prin nedeclanșarea unei asemenea proceduri, deși terenul este folosit în scop de utilitate publică –, nu poate fi considerată faptă ilicită săvârșită cu vinovăție în accepțiunea dispozițiilor 1357 din Codul civil. Cu cât se poate dovedi fapta ilicită, cu atât mai mult cresc șansele de câștig în eventualitatea investirii instanței cu o asemenea acțiune.

Opinăm în sensul formulării unei acțiuni întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză.

Acesta este un fapt juridic licit prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama diminuării patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic.

Un exemplu clasic de îmbogățire fără just temei, regăsim în situația în care o persoană folosește terenul unei alte persoane fără a exista un contract de locațiune între părți. Astfel, singurul temei în care proprietarul poate solicita o sumă de bani de la persoana ce posedă terenul, atât timp cât un eventual contract de locațiune încheiat verbal nu este recunoscut, este cel instituit de dispozițiile art. 1345 Cod civil, și anume, îmbogățirea fără justă cauză.

Chiar dacă UAT nu a investit în imobil, creșterea patrimoniului se concretizează prin folosirea terenului fără a suporta niciun fel de taxe, toate acestea pe seama diminuării patrimoniului proprietarului de drept.

În încheiere, precizez că pentru a fi în prezența unei îmbogățiri fără justă cauză, este necesar ca cel al cărui patrimoniu s-a diminuat să nu fi avut intenția de a face o donație celui al carui patrimoniu s-a mărit, condiție îndeplinită, așa cum reiese din cele comunicate.

Așadar, aveți posibilitatea, mai aproape de adevăr, să solicitați instanței obligarea celui al cărui patrimoniu s-a mărit de a restitui cuantumul valorii îmbogățirii cu consecința diminuării patrimoniului dumneavoastră. Acest principiu impune ca obligația de restituire să nu depășească îmbogățirea efectivă și, pe de altă parte, să nu depășească valoarea cu care a fost micșorat patrimoniul dumneavoastră.

Domnule Matei, în eventualitatea considerării sfatului nostru ca unul folositor cazului dumneavoastră, dorim să aveți în vedere că puteți oricând solicita sprijinul nostru atât aici, în mediul online, cât și în parcurgerea concretă a demersurilor privind obținerea despăgubirilor despre care am făcut vorbire.

[1] www.scj.ro/1093/Detalii-jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=81743

[2] www.scj.ro/1093/Detalii-jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=81787 și www.scj.ro/1093/Detalii-jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=98383

Cu considerație,
echipa