Instituirea unui ordin de restricție în favoarea mea și a copiilor. Cum procedez?
Bună ziua! De la o vreme, soțul meu a devenit foarte violent cu mine și cu copiii. Am ajuns să-i fac chiar și plângere la poliție, dar tot nu a încetat. Acum îmi doresc să divorțez, însă îmi este teamă de reacția lui când va afla ce intenții am.
Cum aș putea să pornesc procesul de divorț, dar în același timp să obțin ceva, nu știu ce, ca să-l țină departe de noi?
Întrebare adresată de Ioana V.
Bună ziua,
Vă mulțumim pentru interesul acordat serviciilor noastre, doamna Ioana.
Soluția temporară în cazul dumneavoastră este prevăzută de Legea nr. 271/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie și se numește „ordin de restricție”.
Conform articolului 23 alineatul (1) din aceeași Lege, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei, poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu (6 luni) mai multe măsuri de protecție.
Printre aceste măsuri regăsindu-se inclusiv interdicția de a se mai apropia de dumneavoastră sau chiar de a vă contacta prin orice mijloc de comunicare.
Această procedură este una caracterizată prin urgență, soluționarea cererii și implicit obținerea ordinului de protecție, nu poate depăși un termen de 72 de ore de la depunerea cererii.
Tot cu celeritate se desfășoară lucrurile și după pronunțarea hotărârii, o copie a dispozitivului prin care s-a încuviințat solicitarea de instituire a ordinului de protecție se va comunica, în maximum 5 ore, structurilor Poliției Române, în a căror rază teritorială se află locuința victimei și/sau a agresorului.
Pe de altă parte, încălcarea de către soțul dumneavoastră a oricăreia dintre măsurile prevăzute la articolul 23 alin. (1) și dispuse prin ordinul de protecție constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești și se pedepsește cu închisoarea.
Doamnă Ioana, în eventualitatea considerării sfatului nostru ca unul folositor cazului dumneavoastră, dorim să aveți în vedere că puteți oricând solicita sprijinul nostru atât aici, în mediul online, cât și în parcurgerea concretă a tuturor acestor demersuri. În vederea stabilirii unei întâlniri nu ezitați să ne contactați.