Urmareste-ne
  >  Explicăm legislația   >  Malpraxisul. Noțiune și remedii

Malpraxisul. Noțiune și remedii

Malpraxisul este un subiect puternic mediatizat, fiind un fenomen cu importante implicații sociale, economice și juridice. Auzim adesea despre pacienți care obțin sume mai mult sau mai puțin impresionante, în urma parcurgerii căilor legale pentru a obține despăgubiri. Dar ce reprezintă mai exact malpraxisul și care sunt pârghiile juridice prin care victimele pot obține repararea prejudiciilor suferite?

Noțiune. Cine răspunde pentru malpraxis?

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „malpraxis” provine din latinescul „malus”, care înseamnă „rău”, și grecescul „praxis”, care semnifică „practică”, de unde deducem că termenul poate fi definit ca „practicarea în mod greșit a profesiei”.

Există și o definiție legală a noțiunii, dată de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății care, în art. 653 alin. (1) lit. b), arată că „malpraxisul este eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice”.

Din această definiție deducem că malpraxisul afectează relația socială stabilită între cei care exercită actul medical sau medico-farmaceutic, pe de o parte, și pacient, în calitate de beneficiar al acestui act, pe de altă parte.

Pentru ca noțiunea de malpraxis să fie mai clară, sunt necesare explicații cu privire la cine poate avea calitatea de pacient, cine sunt cei care exercită actul medical sau medico-farmaceutic și care sunt faptele care conduc la reținerea unui caz de malpraxis.

Deși la prima vedere s-ar putea crede că pacient poate fi doar o persoană bolnavă sau care are o dizabilitate fizică și/sau psihică, Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 definește în art. 1 pacientul ca fiind „persoana sănătoasă sau bolnavă care utilizează serviciile de sănătate”.

În ceea ce privește al doilea aspect care necesită clarificări, malpraxisul nu privește doar raporturile dintre pacient și medic. Din dispozițiile art. 653-659 ale Legii nr. 95/2006 rezultă că pot fi ținuți răspunzători pentru malpraxis:

(i) Personalul medical – în această categorie fiind incluși medicul, medicul stomatolog, farmacistul, asistentul medical și moașa care acordă servicii medicale [art. 653 alin. (1) lit. a)];

(ii) Unitățile sanitare;

(iii) Producătorii de echipamente medicale sau de medicamente;

(iv) Subcontractorul de servicii medicale sau nemedicale care furnizează servicii sau produse către o unitate sanitară;

(v) Furnizorul de utilități (electricitate, apă, gaz, etc.).

Faptele a căror săvârșire atrag după sine răspunderea pentru malpraxis, în ceea ce privește personalul medical, constau în producerea de prejudicii din eroare, care includ și neglijența, imprudența sau cunoștințe medicale insuficiente în exercitarea profesiei, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenție, diagnostic sau tratament.

Totodată, personalul medical va răspunde civil şi pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementarilor legale privind confidenţialitatea, consimţământul informal şi obligativitatea acordării asistenţei medicale, ori în cazurile în care personalul medical îşi depăşeşte limitele competentei, cu excepţia cazurilor de urgenţă în care nu este disponibil personal medical ce are competenţa necesară.

Personalul medical nu este răspunzător pentru daunele și prejudiciile produse în exercitarea profesiei:

(i) când acestea se datorează condițiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament de diagnostic și tratament, infecțiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicațiilor și riscurilor în general acceptate ale metodelor de investigație și tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor și dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive, substanțelor medicale și sanitare folosite;

(ii) când acționează cu bună-credință în situații de urgență, cu respectarea competenței acordate.

Unitățile sanitare, publice sau private, în calitate de furnizori de servicii de sănătate, răspund civil pentru prejudiciile produse pacientului în activitatea de prevenție, diagnostic sau tratament, în situația în care acestea sunt consecința:

(i) infecțiilor nosocomiale (sunt infecții intraspitalicești);

(ii) defectelor cunoscute ale aparaturii medicale;

(iii) folosirii materialelor sanitare, dispozitivelor medicale și a altor substanţe medicamentoase şi sanitare, după depășirea termenului de valabilitate sau a perioadei de garanție;

(iv) acceptării de aparatură medicală, materiale sanitare, substanțe medicamentoase și sanitare de la furnizori, fără asigurarea prevăzută de lege;

(v) subcontractarea de servicii medicale sau nemedicale de la furnizori fără asigurare de răspundere civilă în domeniul medical.

Unitățile sanitare răspund în condiţiile legii civile pentru prejudiciile produse de personalul medical angajat, în solidar cu acesta.

Producătorii de echipamente şi dispozitive medicale sau substanţe medicamentoase răspund pentru prejudiciile produse pacienţilor generate în mod direct sau indirect de defectele ascunse ale echipamentelor şi dispozitivelor medicale, substanţelor medicamentoase şi materiale sanitare, în perioada de garanţie/valabilitate, conform legislaţiei în vigoare.

Subcontractorul de servicii medicale sau nemedicale care furnizează servicii sau produse către o unitate sanitară răspunde pentru prejudiciile cauzate pacienților în mod direct sau indirect, ca urmare a serviciilor prestate.

Furnizorul de utilități către unitățile sanitare răspund civil pentru prejudiciile cauzate pacienților generate de furnizarea necorespunzătoare a utilităților.

Malpraxisul. Măsuri reparatorii. Tipuri de răspundere

Întrucât cel mai adesea în cazuri de malpraxis este angajată răspunderea personalului medical, vom trata mijloacele juridice puse la dispoziție de reglementările legale cu privire la medici.

Răspunderea pentru malpraxis poate fi disciplinară, penală și civilă și nu se exclud.

a. Răspunderea disciplinară

Acțiunea disciplinară poate fi pornită în termen de cel mult 6 luni de la data săvârșirii faptei sau de la data cunoașterii consecințelor prejudiciabile.

Medicul răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor și regulamentelor profesiei medicale, a Codului de deontologie medicală și a regulilor de bună practică profesională, a Statutului Colegiului Medicilor din România (CMR), pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale CMR, precum și pentru orice fapte săvârșite în legătură cu profesia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei sau ale CMR [art. 450 alin. (1) – Legea nr. 95/2006].

Sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate medicilor, potrivit art. 455 alin. (1) sunt:

(i) mustrare;

(ii) avertisment;

(iii) vot de blam;

(iv) amendă de la 100 lei la 1.500 lei;

(vi) interdicția de a exercita profesia ori anumite