Urmareste-ne
  >  Opinii juridice   >  Drept civil (Page 5)

Bună ziua, domnule avocat! Mă aflu în litigiu cu Primăria Municipiului București cu privire la concesionarea unui teren. Obiectul litigiului constă în suspendarea anumitor acte aflate în posesia Primăriei. Instanța, în procedura regularizării, mi-a solicitat să depun la dosarul cauzei actele pentru care solicit suspendarea. Din păcate, nu dețin niciun document, toate acestea fiind

Bună ziua, Timp de mai mulți ani, Primăria Municipiului București a folosit o parte dintre imobilele mele în scopul desfășurării activității de salubrizare, acestea nefiind supuse procedurii de expropriere. Există o modalitate prin care poate fi obligată Primăria să preia aceste imobile? Întrebare adresată de Matei V. Răspuns: Pentru început, precizăm că exproprierea pentru

Supun atenției următoarea problemă cu care societatea mea s-a întâlnit de curând: Obiectul nostru de activitate este prestare de servicii de marketing și publicitate servicii medicale, colaborând pentru sfaturi pertinente cu medici din mai multe categorii, cu care, de altfel, avem încheiate contracte de prestări servicii. De puțin timp, medicul B. Enea