Urmareste-ne
  >  Opinii juridice   >  Drept civil   >  Răspunderea delictuală angajată în cazul difuzării de știri false

Răspunderea delictuală angajată în cazul difuzării de știri false

Am sintetizat în cele ce urmează răspunsurile noastre cu privire la principalele întrebări ale clienților în legătură cu răspunderea delictuală angajată în cazul difuzării de știri false, neadevărate care aduc atingere vieții private sau demnității unei persoane. Lectură ușoară!

Ce reprezintă noțiunea de respectare a vieții private și de familie, a domiciliului și a corespondenței și care este temeiul legal care orotește aceste drepturi?

Art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale din 04.11.1950 ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994 (*actualizată*), privind ratificarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la această convenție („Convenția”) prevede faptul că „1. orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.”.

Art. 10 din Convenție dispune că „1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.   2. Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.

Până unde se întinde libertatea de exprimare? Suportă aceasta o limitare?

Astfel cum observăm, libertatea de exprimare, deși recunoscută ca fiind o dovadă a pluralismului, toleranței și spiritului deschis, în absența cărora nu există societate democratică (cauza Handyside contra Regatului Unit), aceasta poate fi supusă anumitor ingerințe, în condițiile alin. (2) al art. 10, care trebuie să îndeplinească mai multe cerințe: să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim, măsura luată să fie necesară într-o societate democratică, cu o privire specială asupra proporționalității ingerinței cu scopul legal urmărit.

Constituția României, în cuprinsul art. 26 respectiv 30 alin. (6) prevede că „(1) Autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată.” respectiv „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.”.

De asemenea, Codul Civil, în Capitolul 2, secțiunea a treia denumită „Respectul vieții private și al demnității persoanei umane”, reglementează faptul că:

70 Cod civil „(1) Orice persoană are dreptul la libera exprimare. (2) Exercitarea acestui drept nu poate fi restrânsă decât în cazurile și limitele prevăzute la art. 75.”;

71 Cod civil „(1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private. (2) Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viața intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reședința sau corespondența sa, fără consimțământul său ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.  (3) Este, de asemenea, interzisă utilizarea, în orice mod, a corespondenței, manuscriselor sau a altor documente personale, precum și a informațiilor din viața privată a unei persoane, fără acordul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.”;

72 Cod civil „(1) Orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale.(2) Este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.”;

74 Cod civil „Sub rezerva aplicării dispozițiilor art. 75, pot fi considerate ca atingeri aduse vieții private: e) ținerea vieții private sub observație, prin orice mijloace, în afară de cazurile prevăzute expres de lege; f) difuzarea de știri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viața intimă, personală sau de familie, fără acordul persoanei în cauză;”;

75 Cod civil(1) Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secțiune atingerile care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte. (2) Exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință și cu respectarea pactelor și convențiilor internaționale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secțiune.”.

În ceea ce privește noțiunea de „viață privată”, Curtea Europeană a Drepturilor Omului („CEDO”) în cuprinsul Hotărârilor pronunțate în cauzele Perkins și R. contra Regatul Unit și Beck, Capp și Bazeley contra Regatul unit s-a pronuțat în sensul că  „Viața privată este un termen general, care nu este susceptibil de o definiție exhaustivă. Curtea a reținut deja că elemente precum identificarea după sex, nume și orientare sexuală și viața sexuală sunt elemente importante ale sferei personale protejate de art. 8 din Convenție. Art.