Recunoașterea pretențiilor reclamantului în materie contravențională
Bună ziua! De aproximativ 7 luni, am fost oprit în trafic și mi s-a întocmit de către un agent constatator din cadrul I.P.J. Giurgiu procesul-verbal atașat, prin care s-a reținut săvârșirea de către mine a contravenției prev. de art. 121 alin. (1) din H.G. 1391/2006 și pedepsită de art. 102 alin. (2) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, constând în aceea că am condus autovehicul cu o viteză de 153 km/h, în afara localității.
În acest context, am formulat plângere contravențională, solicitând anularea procesului-verbal și restituirea permisului de conducere.
Regăsiți atașate documentele pe care le-am primit și pe care le dețin în legătură cu cauza. Am rugămintea să îmi spuneți cum trebuie să procedez pentru a stabili legătura cu un avocat din cadrul societății dumneavoastră de avocatură și care sunt demersurile pe care urmează să le efectuăm.
Întrebare adresată de Marin P.
Bună ziua, domnule Marin! Vă mulțumim pentru interesul acordat serviciilor noastre juridice.
Cu privire la stabilirea unei întâlniri cu unul dintre avocații noștri specializați în drept contravențional, respectiv în legislația circulației pe drumurile publice, vă rugăm apelați numărul de telefon afișat în partea de sus a website-ului ori pe pagina contact. La celălalt capăt al firului, există mereu un coleg disponibil, pregătit să stabilească o întâlnire cu un avocat.
În legătură cu demersurile ce se impun a fi efectuate în cauză, prin raportare la documentele atașate, precizăm următoarele:
Din întâmpinarea depusă la dosar, observăm că intimatul (I.P.J. Giurgiu) a formulat cerere în sensul recunoașterii pretențiilor, arătând că din motive tehnice nu poate fi depusă fotografia radar și, ca atare, solicită pronunțarea unei hotărâri în baza art. 436 Cod procedură civilă.
Poate prezintă interes și: Amenda contravențională. În cât timp poate fi aplicată de la săvârșirea faptei?
În ceea ce privește cererea de achiesare formulată, arătăm că potrivit art. 436 Cod procedură civilă, dacă pârâtul a recunoscut în tot sau în parte pretențiile reclamantului, la cererea acestuia din urmă, instanța va da o hotărâre în măsura recunoașterii.
Însă pentru a fi aplicabile în cauză dispozițiile referitoare la recunoașterea pretențiilor este necesar ca achiesarea să fie admisibilă. Or, în materie contravențională, recunoașterea pretențiilor și renunțarea la drept, de către intimată nu sunt posibile, întrucât normele juridice care reglementează materia contravenționala sunt imperative, de ordine publică, intimata fiind obligată prin lege să constate și să sancționeze astfel de fapte, neavând un drept de opțiune în acest sens.
Prin urmare, în opinia noastră, având în vedere declarația I.P.J. Giurgiu prin care a arătat că nu poate face dovada constatării faptei prin mijloace tehnice, nerespectând-se condițiile legale de constatare a contravenției, apreciem că ne aflăm în cazul unei nulități care nu necesită probarea unei vătămări.
Rămâne să discutăm pe larg cu privire la acest subiect în cadrul întâlnirii, inclusiv din perspectiva circumstanțelor în care fapta a fost săvârșită, precum și cu privire la strategia de urmat pentru admiterea plângerii contravenționale și va anularea procesului-verbal atacat.
Cu considerație,
echipa