Urmareste-ne
  >  Opinii juridice   >  Asigurări   >  Societatea la care sunt asigurat a intrat în faliment. Ce pot face?

Societatea la care sunt asigurat a intrat în faliment. Ce pot face?

Am fost implicat într-un accident rutier și cel vinovat este asigurat de Carpatica. Am aflat de puțin timp că societatea este în faliment. Spuneți-mi, vă rog, în ce măsură îmi mai pot recupera paguba și care este procedura pentru stabilirea unei întâlniri cu dumneavoastră?

Întrebare adresată de Stănescu A.

Bună ziua, domnule Stănescu! Vă mulțumim pentru interesul acordat serviciilor noastre.

În ce privește problema relatată, având în vedere faptul că societatea Carpatica Asigurări se află în procedura falimentului, fapt de notorietate, de altfel, cei care doresc să primească despăgubiri trebuie să se adreseze Fondului de garantare a asiguraților, în condițiile după cum urmează:

Conform art. 13 din Legea nr. 213/2015, Fondul de garantare a asiguraților are competența să efectueze plăți din disponibilitățile sale, în limita unui plafon de garantare de 450.000 lei/creditor, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări.

Cel care dorește să obțină despăgubiri, trebuie să formuleze o cerere motivată către Fond în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, în cazul creanțelor născute anterior acestui moment, sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior, prin care să solicite deschiderea dosarului de daună.

Trebuie menționat că toate aceste despăgubiri nu vor putea fi plătite celor îndreptățiți decât de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, astfel cum se prevede în art. 266 alin. (2) din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

Trebuie reținut, de asemenea, că dreptul la acțiune contra Fondului pentru plata despagubirilor se prescrie în termen de 5 ani calculați de la data nașterii dreptului, dar nu înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Pe de altă parte, creditorul de asigurări poate urma și separat procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea 85/2014, însă aceasta este recomandată doar în măsura în care suma cuvenită depășește plafonul de garantare, mai exact dacă dauna dumneavoastră este mai mare de 450.000 lei.

Vă ajutăm cu plăcere în parcurgerea tuturor acestor demersuri, domnule Stănescu, în situația în care veți aprecia oportun. În vederea stabilirii unei întâlniri, sunați la numărul de telefon afișat pe website.

 

Cu considerație,
echipa
Societatea la care sunt asigurat a intrat în faliment. Ce pot face?

error: Articolul nu poate fi copiat, însă poate fi citit oricând, gratuit, pe platforma avocatum.ro.