Suspendarea actului administrativ fiscal
Într-o Românie a secolului XXI în care abuzul autorităților este departe de a fi ceva ocazional, având mai mult un caracter de regularitate în raporturile cu cetățenii, este mai mult decât important să avem cunoștință despre totalitatea mecanismelor juridice pe care le putem folosi pentru a preîntâmpina să ajungem victimele incompetenței și indolenței unor organisme care și-au uitat întru totul scopul.
Astăzi, am ales să vorbim despre importanța suspendării unui act administrativ fiscal ca măsură prealabilă obligatorie în procesul de anulare a acestuia.
Ce înțelegem prin noțiunea de act administrativ fiscal?
Noțiunea de act administrativ fiscal o regăsim în art. 1 punctul (1) din Codul de procedură fiscală și reprezintă „actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuțiilor de administrare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, pentru stabilirea unei situații individuale și în scopul de a produce efecte juridice față de cel căruia îi este adresat”.
În prezenta analiza, ne vom raporta la cel mai comun act administrativ fiscal, respectiv la Decizia de impunere.
Ce este decizia de impunere?
Decizia de impunere este actul administrativ fiscal emis de către organul fiscal competent ori de câte ori stabilește sau modifică baza de impozitare ca urmare a unei verificări documentare, a unei inspecții fiscale ori a unei verificări a situației fiscale personale, efectuate în condițiile legii.
Prin urmare, orice persoană fizică sau juridică care are obligația de înregistrare fiscală potrivit dispozițiior art. 81 și următoarele din Codul de procedură fiscală poate fi, mai devreme sau mai târziu, destinatarul unei decizii de impunere, situație în care este foarte bine să se știe că există posibilitatea supendării acestui act administrativ fiscal până la momentul la care o instanță de judecată îl va anula în mod definitiv.
Suspendarea efectelor deciziei de impunere de către instanța de judecată.
Preliminar analizei concrete a procedurii de suspendare, vom expune succint care este „procedura prealabilă” obligatorie pentru ca o cerere de suspendare să fie admisibilă (efectiv pentru ca instanța să o analizeze, vorbim de admisibilitate și nu de temeinicie. Doar o cerere admisibilă ajunge să fie analizată de către o instanța de judecată pe fondul ei).
Prin urmare, plecând de la momentul comunicării actului administrativ fiscal (prin poștă, prin intermediul Spațiului Privat Virtual etc.) și în condițiile în care în urma analizei concluziilor finale ale organelor fiscale remarcăm faptul că actul contravine dispozițiilor legale aplicabile, avem la dispoziție posibilitatea de a formula contestație.
În acest sens, potrivit dispozițiilor art. 268 și următoarele din Codul de procedură fiscală, contestația reprezintă o cale administrativă de atac ce se adresează organului fiscal emitent al actului într-un termen de 45 de zile care curge de la momentul comunicării deciziei de impunere, nefiind supusă niciunei taxe de timbru.
Pe lângă termenul de 45 de zile avem și o situație de excepție în care Contestația poate fi depusă în interiorul unui termen de 3 luni. Însă, acest termen este aplicat exclusiv în situația în care actul administrativ fiscal comunicat nu cuprinde în conținutul acestuia informațiile referitoare la posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația (art. 46 alin. 2 litera i din Codul de procedură fiscală).
Contestația este o condiție obligatorie de admisibilitate a acțiunilor în suspendarea actului administrativ fiscal, respectiv a acțiunilor în anulare.
Mai exact, neformularea contestației sau formularea acesteia peste termenul de 45 de zile/ 3 luni va conduce la respingerea acțiunilor introduse în fața instanței de judecată ca inadmisibile, astfel cum vom observa în continuare.
Organul fiscal are obligația să ne răspundă la contestație în termenul prevăzut de dispozițiile art. 276 alin. (6) coroborat cu art. 77, ambele din Codul de procedură fiscală.
Foarte important de subliniat este faptul că introducerea contestației nu suspendă actul administrativ fiscal, acest fapt putând fi obținut exclusiv printr-o hotărâre judecătorească.
În continuare, indiferent de soluționarea sau nu a contestației în interiorul termenului prevăzut, de îndată ce avem dovada depunerii/ comunicării contestației la organul fiscal, avem posibilitatea înregistrării pe rolul instanței de judecată a cererii de suspendare a actului administrativ fiscal, fiind îndeplinită condiția cerută de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Cu toate acestea, în funcție de soluționarea sau nesoluționarea contestației apreciem termenul de formulare a acțiunii în anularea actului administrativ fiscal, existând următoarele ipoteze:
(i) În cazul în care contestația nu a fost soluționată în interiorul termenului de 6 luni prevăzut de dispozițiile art. 281 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, acțiunea în anularea (nu și cea în suspendare) poate fi introdusă doar ulterior acestui termen (în caz contrar fiind respinsă ca prematură);
(ii) Dacă avem un răspuns al contestației în interiorul termenului de 6 luni, de la momentul comunicării acestui răspuns curg cele 6 luni prevăzute de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului administrativ („Legea nr. 554/2004”).
După cum spuneam, acțiunea în suspendarea actului administrativ fiscal, spre deosebire de cea în anulare, poate fi înregistrată la instanță imediat ce putem face dovada comunicării/ înregistrării contestației la organul fiscal.
Că este așa, reiese indubitabil din dispozițiile art. 278 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, potrivit cărora „Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contestatorului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune…”.
În cazul suspendării executării actului administrativ fiscal, dispusă de instanțele de judecată în baza prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, toate efectele actului administrativ fiscal sunt suspendate până la încetarea acesteia și obligațiile fiscale nu se înscriu în certificatul de atestare fiscală. Aceste efecte privesc atât obligațiile fiscale principale individualizate în actul administrativ suspendat la executare, cât și obligațiile fiscale accesorii aferente acestora, chiar dacă aceste obligații fiscale accesorii sunt individualizate în acte administrative fiscale care nu sunt suspendate la executare.
Prin urmare, în vederea analizării procedurii de suspendare a actului administrativ fiscal trebuie să ne raportăm la dispozițiile art. 278 din Codul de procedură fiscală coroborat cu dispozițiile ce reglementează suspendarea unui act administrativ din Legea nr. 554/2004.
Din analiza dispozițiilor Legii nr. 554/2004, identificăm faptul că suspendare poate fi solicitată fie prealabil acțiunii în anulare (art. 14 din Legea nr. 554/2004), fie odată cu acțiunea în anulare (art. 15 din Legea nr. 554/2004), prima ipoteză fiind cea pe care o analizăm și la care ne vom referi în continuare.
Potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 „(1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond...”
Astfel, pentru a se putea solicita suspendarea actului administrativ fiscal trebuie îndeplinite următoarele condiții:
(i) Să facem dovada depunerii contestației;
(ii) Să facem dovada cazului bine justificat (elemente de nelegalitate ale actului administrativ fiscal);
(iii) Să facem dovada pagubei iminente (urmările pe care le poate avea asupra destinatarului executarea actului administrativ fiscal nelegal);
(iv) Să facem dovada plății cauțiunii (aceasta este o condiție solicitată de dispozițiile art. 278 alin. 2 din Codul de procedură fiscală);
(v) Să achităm o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 de lei.
Instanța soluționează cererea de suspendare, de urgență și cu precădere, cu citarea părților.
Caracterul urgent a fost subliniat prin faptul eliminării procedurii de regularizare precum și prin faptul că întâmpinare se depune cu cel puțin 3 zile înainte de termen (spre deosebire de procedura de drept comun unde pârâtul, după comunicarea cererii de chemare în judecată, are un termen de 25 de zile pentru a formula întâmpinarea, apoi se mai așteaptă încă 10 zile pentru a se da posibilitatea formulării răspunsului la întâmpinare și abia ulterior se fixează termenul de judecată – în cel mult 60 de zile –, în procedura prevăzută de dispozițiile Legii nr. 554/2004, după primirea cererii în anulare, instanța dispune fixarea primului termen de judecată și comunicarea cererii de suspendare către organul fiscal).
Soluția instanței de judecată poate fi de admitere sau de respingere a cererii de suspendare. În cazul în care se respinge cererea de suspendare nu înseamnă că nu putem cere în continuare anularea actului sau chiar suspendarea, în temeiul dispoziților art. 15 din Legea nr. 554/2004, această posibilitatea putând fi dedusă din conținutul art. 278 alin. (6) din Codul de procedură fiscală.
În caz de admitere a cererii de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 actul administrativ fiscal este suspendat până la pronunțarea instanței pe fond (spre deosebire de suspendarea solicitată pe art. 15 care poate fi dispusă până la soluționarea definitivă a cauzei. De aceea recomandat este să se solicite suspendarea și prin cererea în anulare chiar dacă s-a obținut în temeiul dispozițiilor art. 14).
Cu toate acestea, potrivit dispozițiilor art. 278 alin. (5) din Codul de procedură fiscală „suspendarea executării actului administrativ fiscal dispusă potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, încetează de drept și fără nicio formalitate dacă acțiunea în anularea actului administrativ fiscal nu a fost introdusă în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei de soluționare a contestației.”
Prin urmare, dacă organul fiscal ne-a răspuns la contestație în interiorul termenului de 6 luni, de la acel moment vor curge cele 60 de zile în care trebuie să introducem acțiunea în anulare, în caz contrar suspendarea încetând de drept, fapt care conduce la posibilitatea executării silite de către organul fiscal.
Sigur că există posibilitatea solicitării din nou a suspendării, însă acest lucru presupune o perioadă de timp la finalul căreia s-ar putea să nu mai avem ce să suspendăm, întrucât organul fiscal ne-a și executat (ar mai exista și posibilitatea unei contestații la executare în interiorul căreia să solicităm suspendarea).
Dacă organul fiscal nu răspunde la contestație în termenul de 6 luni prevăzut de art. 281 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, apreciem că suspendarea încetează doar în situația în care acțiunea în anulare nu este introdusă nici ulterior, potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, nefiind aplicabile dispozițiile art. 14 teza a II a din Legea 554/2004 care prevăd că „În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate”, deoarece potrivit principiului specialia gerealibus derogant, Codul de procedură fiscală are prioritate.
Concluzionând, apreciem că suspendarea efectelor actului administrativ fiscal nelegal este o procedură de maximă importanță și necesitate atunci când suntem în fața unei iminente executări din partea organelor fiscale în temeiul unui act administrativ fiscal care este vădit nelegal.