Urmareste-ne
  >  Raporturi de muncă   >  Suspendarea contractului individual de muncă în contextul pandemiei COVID-19

Suspendarea contractului individual de muncă în contextul pandemiei COVID-19

Suspendarea contractului individual de muncă, o soluție pentru angajatorii care nu-și mai pot desfășura activitatea ca urmare a pandemiei COVID-19 de a evita plata  impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale obligatorii reglementate de Codul fiscal.

Primim numeroase întrebări în această perioadă legate de situația angajatorilor în contextul pandemiei COVID-19 declarată de Organizația Mondială a Sănătății. Una dintre cele mai citite întrebări privește suspendarea contractului individual de muncă.

Am ales să tratăm pe larg acest subiect, deslușind misterele pe care le regăsim în spațiul public, și să identificăm o soluție pentru evitarea plății impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale obligatorii reglementate de Codul fiscal, astfel încât să maximizăm șansele de salvare a afacerii tale.

Înainte de orice alte mențiuni, redăm cuprinsul art. 49 din Codul muncii cu privire la suspendarea contractului individual de muncă, și anume:

Art. 49. Codul muncii

(1) Suspendarea contractului individual de muncă poate interveni de drept, prin acordul părților sau prin actul unilateral al uneia dintre părți.

(2) Suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat și a plății drepturilor de natură salarială de către angajator.

(3) Pe durata suspendării pot continua să existe alte drepturi și obligații ale părților decât cele prevăzute la alin. (2), dacă acestea sunt prevăzute prin legi speciale, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, prin contracte individuale de muncă sau prin regulamente interne.

Prin urmare, suntem în prezenta a trei cazuri de suspendare a contractului individual de muncă. Cu acest prilej, urmează să analizăm doar două dintre cazuri, respectiv situația de suspendare prin acordul părților a contractului.

În ce situații intervine suspendarea de drept a contractului individual de muncă?

Contractul individual de muncă se suspendă de drept în următoarele situațiile după cum urmează:

a) concediu de maternitate;

b) concediu pentru incapacitate temporară de muncă;

c) carantină;

f) forță majoră;

i) în alte cazuri expres prevăzute de lege.

Carantina

Carantina reprezintă izolarea preventivă a unei colectivități care a fost în contact cu un bolnav contagios sau cu persoane ori materiale care provin dintr-o regiune unde există o epidemie.

Prin Ordinul 414/2020 privind instituirea măsurii de carantină pentru persoanele aflate în situația de urgență de sănătate publică internațională determinată de infecția cu COVID-19 și stabilirea unor măsuri în vederea prevenirii și limitării efectelor epidemiei s-a reglementat faptul că:

Asigurații cărora li se aplică măsura de carantinare instituționalizată în spațiile special amenajate și persoanele cărora li se interzice continuarea activității prin instituirea măsurii de izolare la domiciliu beneficiază de concediu și indemnizație de carantină pentru perioada stabilită prin documentul eliberat de direcțiile de sănătate publică, în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Așadar, concediul și indemnizația pentru carantină se acordă salariaților cărora li se interzice continuarea activității din cauza unei boli contagioase, pe durata stabilită prin certificatul eliberat de Direcția de Sănătate Publică.

Pe durata acestei suspendări, salariații nu prestează muncă și nu primesc salariu, dar beneficiază de o indemnizație al cărei cuantum brut lunar reprezintă 75% din baza de calcul – media veniturilor lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare, până la limita a 12 salarii minime brute pe țară lunar, pe baza cărora se calculează contribuția pentru concedii și indemnizații. [art. 12-17 din O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate].

Forța majoră

Forța majoră „este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil” [art. 1351 Cod civil]

Evenimentul poate fi natural ori social și reprezintă cauza exclusivă a neexecutării obligației. Prin caracter extern se înțelege, în materie contractuală, faptul că evenimentul de forță majoră nu are nicio legătură cu conduita părților raportului contractual.

Aprecierea invincibilității se realizează in abstracto, având în vedere condiția și posibilitatea unei persoane capabile care depune diligența și prudența maximă de care este în stare.

Discutând aplicat, forța majoră reprezintă acel eveniment absolut imprevizibil ce face ca desfășurarea relațiilor muncă la locul de muncă stabilit să fie imposibilă.

Sunt considerate cauze de forță majoră: catastrofele naturale (cutremure, secetă, inundații, furtuni, pandemii); criza gravă de materii prime, dificultăți în aprovizionare și transport; deteriorarea utilajelor de producție; conflictele de muncă (grevele) etc.

Citește neapărat și: Încetare contract. Recuperare chirie plătită în avans în contextul COVID-19

Util

Cum probabil te-ai așteptat, forța majoră trebuie dovedită de partea care o invocă.

Astfel, la solicitarea scrisă a companiilor, Camera de Comerț și Industrie a României avizează existența cazului de forță majoră. Pentru aceasta, CCIR a redat pașii ce trebuie urmați în cuprinsul unui articol intitulat Avizarea existenței cazului de forță majoră.

În concluzie, legiuitorului a urmat raționamentul conform căruia cât timp acționează forța majoră, prestarea muncii este imposibilă, drept urmare contractul este suspendat în virtutea legii.

Suspendarea contractului individual de muncă prin acordul părților. Când, cum și ce efecte are.

Contractul individual de muncă poate fi suspendat, prin acordul părților, în cazul concediilor fără plată pentru studii sau pentru interese personale.

Pentru că vrem să fii informat, am documentat articolul pe baza legislației în materie, dispoziții pe care le redăm, în parte, în cele ce urmează.

Dacă terminologia te plictisește, sari peste și mergi direct la concluzia noastră.

Art. 2 din Codul fiscal reglementează impozitele, taxele și contribuțiile sociale obligatorii.

Pentru moment, prezintă interes impozitul pe venit. Acesta este reglementat în Codul fiscal în cuprinsul titlului IV.

Legat de impozitul pe venit, potrivit art. 58: „Următoarele persoane datorează plata impozitului conform prezentului titlu și sunt numite în continuare contribuabili: a) persoanele fizice rezidente;”

În continuare, art. 59 alin. (1) din Codul fiscal prevede faptul că impozitul prevăzut în prezentul titlu titlul IV din același act normativ, denumit în continuare impozit pe venit, se aplică în cazul persoanelor fizice rezidente române, cu domiciliul în România, veniturilor obținute din orice sursă, atât din România, cât și din afara României.

Printre categoriile de venituri supuse impozitului pe venit se regăsesc, conform Codului fiscal, și veniturile din salarii și asimilate salariilor, definite conform art. 76 din același act normativ.

Din această perspectivă, contribuțiile sociale obligatorii reglementate prin prezentul cod sunt următoarele:

a) contribuțiile de asigurări sociale, datorate bugetului asigurărilor sociale de stat;

b) contribuția de asigurări sociale de sănătate, datorată bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;

c) contribuția asiguratorie pentru muncă, datorată bugetului general consolidat.

Din perspectiva contribuțiilor la sistemul public de pensii, redăm următoarele:

Cetățenii români, cetățenii altor state sau apatrizii, pe perioada în care au, conform legii, domiciliul ori reședința în România, au calitatea de contribuabili/plătitori de venit la sistemul public de pensii, cu respectarea legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte. [art. 136 Cod fiscal]

Contribuabilii/Plătitorii de venit la sistemul public de pensii, prevăzuți la art. 136, datorează, după caz, contribuția de asigurări sociale pentru veniturile din salarii sau asimilate salariilor, definite conform art. 76 [art. 137 alin. (1) lit. a) Cod fiscal]

Baza de calcul al contribuției de asigurări sociale în cazul persoanelor fizice [art. 139 Cod fiscal]

Conform art. 139 din același act normativ, baza de calcul al contribuției de asigurări sociale în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor este:

Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, o reprezintă câștigul brut realizat din salarii și venituri asimilate salariilor, în țară și în alte state, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, care include:

a) veniturile din salarii, în bani și/sau în natură, obținute în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui statut special prevăzut de lege;

b) indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate suportate de angajator sau din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii, primite pe perioada în care persoanele fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor beneficiază de concedii medicale și de indemnizații de asigurări sociale de sănătate, conform prevederilor legale;

Baza de calcul al contribuției de asigurări sociale datorate de angajatori sau persoane asimilate acestora [art. 140 Cod fiscal]

Pentru persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, baza lunară de calcul pentru contribuția de asigurări sociale o reprezintă suma câștigurilor brute prevăzute la art. 139, realizate de persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor asupra cărora se datorează contribuția, pentru activitatea desfășurată în condiții deosebite, speciale sau în alte condiții de muncă.

Stabilirea și plata contribuțiilor de asigurări sociale [art. 146 Cod fiscal]

Persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora au obligația de a calcula și de a reține la sursă contribuția de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor.

Contribuția de asigurări sociale calculată și reținută potrivit alin. (1) se plătește la bugetul asigurărilor sociale de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile sau până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează, după caz, împreună cu contribuția angajatorului ori a persoanelor asimilate angajatorului datorată potrivit legii.

Având în vedere toate cele menționate anterior, concluzionăm că odată efectuate formalitățile privind suspendarea de comun acord a contractului individual de muncă, obligația de plată a contribuțiilor de asigurări sociale nu mai subzistă față de niciuna dintre părțile raporturilor contractuale.

Ai angajați în legătură cu care poți conveni suspendarea contractului individual de muncă? Lasă-ne pe noi să ne ocupăm de toate formalitățile privind documentația. În plus, un avocat specializat în dreptul muncii îți va răspunde punctual la orice întrebări privind raporturile de muncă. Ne găsești accesând pagina contact.

 

Suspendarea contractului individual de muncă în contextul pandemiei COVID-19

Lasă un răspuns