Suspendarea executării deciziei de impunere. Când trebuie admisă o astfel de cerere?
Am vorbit în articolul despre suspendarea actului administrativ fiscal, publicat pe platforma noastră online în data de 29 decembrie 2018, cum o cerere în suspendarea executării deciziei de impunere, de exemplu, pentru a fi admisibilă, trebuie să fie precedată de formularea unei contestații de către contribuabil.
Am precizat atunci că neformularea contestației sau formularea acesteia peste termenul de 45 de zile sau 3 luni, după caz, va conduce la respingerea acțiunilor introduse în fața instanței de judecată ca inadmisibile.
Astfel, indiferent de soluționarea sau nu a contestației în interiorul termenului prevăzut, de îndată ce avem dovada depunerii/ comunicării contestației la organul fiscal, există posibilitatea formulării cererii de suspendare a actului administrativ fiscal, fiind îndeplinită condiția cerută de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Dacă în articolul despre suspendarea actului administrativ fiscal am vorbit despre procedura efectivă ce trebuie parcursă pentru admisibilitatea cererii, în raport cu dispozițiile legale, în materialul de astăzi ne propunem să arătăm motivele pentru care o eventuală cerere de suspendare este temeinică.
Ne vom raporta în cele ce urmează la cererea de suspendare a executării deciziei de impunere, respectiv a efectelor acesteia, însă în cuprinsul prezentului material vom folosi pentru prescurtare și sintagma cerere de suspendare a deciziei de impunere.
Cu toate că ne raportăm la decizia de impunere, argumentările ce urmează sunt pe deplin aplicabile în cazul oricărei cereri suspendare a unui act administrativ fiscal.
Când trebuie admisă o cerere în suspendarea executării deciziei de impunere?
Potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după formularea contestației despre care am vorbit mai sus în fața autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, plata unei taxe de timbru în cuantum de 50 de lei și consemnarea unei cauțiuni potrivit dispozițiilor art. 278 alin. (2) din Codul de Procedură fiscală, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării deciziei de impunere până la pronunțarea instanței de fond (dacă cererea este întemeiată pe art. 14).
Este adevărat faptul că decizia de impunere, ca act administrativ, se bucură de prezumția de legalitate, însă principiul legalității actelor administrative presupune ca autoritățile să nu încalce legea, respectiv ca deciziile acestora să fie date doar în temeiul legii și cu stricta respectare a dispozițiilor în vigoare.
Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, procedura de administrare a creanțelor fiscale se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legii. Organul fiscal are obligația de a asigura respectarea dispozițiilor legale privind realizarea drepturilor și obligațiilor contribuabilului/ plătitorului sau ale altor persoane implicate în procedură.
Prin urmare, trebuie asigurat un anumit echilibru între autoritățile administrative și contribuabil, precum și garanții de echitate pentru acesta din urmă. Astfel, pentru a fi admisă o cerere de suspendare a executării deciziei de impunere, trebuie dovedite acțiunile discreționare și abuzive ale autorităților publice, manifestate nu de puține ori prin emiterea unor acte administrative vădit nelegale.
În practica instanțelor de judecată s-a apreciat că, chiar dacă soluționarea cererii de suspendare a executării unui act administrativ unilateral nu implică o analiză asupra fondului, totuși instanța învestită cu soluționarea unei cereri de suspendare a executării unui astfel de act administrativ trebuie să verifice dacă la emiterea actului s-a creat în realitatea juridică o aparență de nelegalitate, iar pentru aceasta trebuie să se raporteze inclusiv la aspecte de fond ale cauzei, putând proceda la „pipăirea” acestuia atunci când circumstanțele procesului o impun, fără însă a-l antrena în totalitate.
Trebuie arătat instanței că suspendarea executării actelor administrative este o garanție a asigurării legalității, aceasta având efecte temporare, până la judecarea pe fond a cauzei, efecte temporare care pot avea însă consecințe definitive asupra persoanelor aflate sub directa aplicare a dispozițiilor actului sancționator.
Recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștri instituie ca principiu posibilitatea autorității jurisdicționale competente, respectiv a instanței judecătorești, să ia măsuri provizorii corespunzătoare, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat, particularilor, cărora li se aplică decizia și când există argumente juridice valabile față de regularitatea actului.
În același sens, și Înalta Curte de Casație și justiție, prin Decizia cu nr. 5535 din 22.11.2011, apreciază că măsura suspendării are caracter de protecție împotriva eventualelor abuzuri sau excesului de putere pe care îl pot săvârși autoritățile în raport cu alte persoane fizice sau juridice considerate a fi persoane vătămate.
Posibilitatea producerii pagubei este o chestiune de fapt, lăsată de legiuitor la aprecierea judecătorului. Din acest considerent, recomandăm ca cererea de suspendare a efectelor deciziei de impunere să fie formulată și susținută de către un avocat.
Încheiem prin a preciza că soluția suspendării executării deciziei de impunere până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, fiind indispensabilă prin raportare la nelegalitate și netemeinicia vădită a unei eventuale decizii de impunere.
Cu atât mai mult, dacă executarea deciziei este de natură a provoca daune grave și dificil de reparat, instanța de judecată, raportat la nelegalitatea actului administrativ fiscal și la argumentările contribuabilului sau a avocatului, după caz, trebuie să admită cererea de suspendare.
