Uzucapiune. Expertiză topografică. Obiective raport de expertiză specialitatea topografie
Bună ziua! Am citit răspunsul dumneavoastră cuprins în articolul intitulat „Uzucapiune. Diferență de suprafață. Posibilitatea modificării suprafeței imobilului intabulat prin notarea posesiei”.
În legătură cu aceeași problemă doresc să mă reprezentați în instanță. Locuiesc în București, iar terenul în discuție este tot în București, sector 4.
Până la acest moment, un alt avocat a introdus cererea de chemare în judecată, însă simt că lucrurile nu merg pe făgaș normal.
Acesta nu mi-a comunicat că este nevoie de o expertiză și nici nu a solicitat expertiză prin cererea de chemare în judecată. Am ajuns ca după 5 luni de așteptare până să ajungă dosarul în instanță, să propună judecătorul din oficiu efectuarea unei expertize în dosar. Expertiză topografică sau expertiză în topografie din ce îmi amintesc.
Din anumite motive, discuția cu privire la expertiză s-a amânat pentru termenul următor, însă instanța mi-a pus în vedere să am pregătite obiectivele expertizei.
Cum trebuie să procedez pentru a stabili o întâlnire cu un avocat specializat în drept civil din echipa dumneavoastră pentru a îmi analiza cazul și a-mi comunica dacă poate să îl preia?
Întrebare adresată de Anișoara M.
Bună ziua, doamnă Anișoara! Vă mulțumim pentru interesul acordat serviciilor noastre juridice.
Cu privire la stabilirea unei întâlniri cu unul dintre avocații noștri specializați în drept civil, vă rugăm apelați numărul de telefon afișat în partea de sus a website-ului ori pe pagina contact.
În legătură cu demersurile ce trebuie efectuate în perioada imediat următoare, facem următoarele precizări:
În fiecare dintre dosarele pe care le gestionăm, propunem efectuarea unui raport de expertiză în specialitatea topografie – expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie – ori expertiză topografică, cum mai este denumită în practică.
Cu toate că fiecare dosar are particularitatea lui, în general propunem următoarele obiective:
Identificarea terenului prin suprafață, dimensiuni și vecinătăți, respectiv identificarea suprafeței de teren prin amplasament, a categoriei de folosință și întocmirea unei schițe.
De regulă, raportat la obiectivele anterior-menționate, onorariul provizoriu pentru expert, în municipiul București, este de 1200 lei.
Urmează să discutăm toate celelalte detalii referitoare la caz în cadrul întâlnirii.
Cu considerație,
echipa
Necula Catalina
Buna ziua stimata doamna avocat/stimate domnule avocat!
Va rog sa binevoiti a ma indruma in felul in care sa actionez in rezolvarea urmatoarei probleme. Dintr-o suprafata totala teren si constructii, apartinator un unchi, s-a instrainat catre tatal meu, prin act de vanzare-cumparare suprafata de 370mp (teren si parte de constructie).
In urma decesului tatalui in 2001, in anul 2004 s-a emis certificatul mostenitor, avand ca mostenitori pe mama, fratele meu si eu.
In anul 2009 am facut cadastrul. In urma masuratorilor facute a reiesit o suprafata totala de 550mp.Mentionez ca acest teren face parte dintr-un teren mai mare de 1000mp,diferanta apartinand unor matusi, care cunosc problema diferentei de teren, acestea neavand nici un fel de pretentii.
S-a facut o prima inscriere in cartea funciara pentru suprafata de 370mp (10.11.2009). In urma cereri facute de catre mine s-a facut o noua incheiere prin care se facea indreptarea de eroare materiala,prin care se stipula ca se face indreptare deoarece in mod eronat s-a inscris suprafata de 370 mp in loc de 550 mp (23.11.2009) si o alta incheiere pentru constructie.
Dorind sa instrainam acest teren in totalitatea lui, noi, familia Necula ne-am lovit de refuzul notarului de a intocmi actul de vanzare- cumparare, deoarece in extrasul nostru de carte funciara de informare, in partea a doua, in dreptul punctului B3 este stipulat:”Intabulare, drept de proprietate cumparare si mostenire, dobandit prin Conventie, cota actuala 370/550″.
Mentionez ca nu cunosc la ce anume Conventie se face referire.
Va rog sa binevoiti a-mi prezenta solutia pentru a se putea realiza finalizarea acestei vanzari.
Cu toata consideratia.
Mirela Tudor
Buna ziua,
As avea nevoie de un sfat in legatura cu obtinerea actului de proprietate a unui teren.
Acest teren de 500mp a fost dobandit printr o chitanta semnata de martori in 1958.
Terenul de 500mp a fost locuit in permanenta de familia mea, insa impozitul a fost platit doar pe 300mp tatal meu avand certificat de mostenitor doar pt 300mp (fara act vanzare cumparare).
In aceasta situatie, cum putem obtine actul de proprietate pt 500mp, avand in vedere ca reprezinta mai mult de 10% din terenul declarat pt a cere inscrierea in cartea funciara?
Va multumesc!
Mirela Tudor
avocatum.ro
Bună ziua, doamnă Mirela Tudor!
Procedura de intabulare a diferenței de suprafață, în cazul familiei dumneavoastră, este introducerea unei acțiuni în instanță. Cererea de chemare în judecată este cunoscută în practică sub denumirea de acțiune în uzucapiune.
Am prezentat pe larg demersurile ce trebuie efectuate în cuprinsul unui material publicat pe website-ul nostru intitulat „Uzucapiune. Diferență de suprafață. Posibilitatea modificării suprafeței imobilului intabulat prin notarea posesiei”.
În măsura în care considerați că vă putem fi de ajutor în redactarea cererii de chemare în judecată, respectiv în reprezentarea pe tot parcursul procesului, vă ajutăm cu drag. Onorariul avocațial diferă în funcție de particularitățile cauzei.
Suntem aici pentru orice intrebări.
Cu bine,
Echipa avocatum.ro
Maria
Buna ziua ! Am si eu o problema. Sora bunicului meu a cumparat un teren de 2000 mp . Pe el a facut o casa in 1929. Comunistii au luat din teren 810 mp iar bunicul meu a vandut 350 mp. Ar fi trebuit sa ramana cu 840 mp. Dar cand am masurat curtea sunt doar 600 mp. Problema este ca la taxe si impozite terenul are 400 mp si casa are 160 mp. In realitate casa are 420 mp ( pivnita si parter) iar terenul are 600 mp. In certificatul meu de mostenitor casa are doar 160 mp si terenul are 400 mp. Ce pot sa fac pentru a deveni proprietar pe 260 mp de casa si pe 200 mp de teren? Din pacate notarii au gresit pe vremuri cand au calculat suprfatele si acum eu am probleme. Ce pot face in aceasta situatie ?
avocatum.ro
Bună ziua,
Vă mulțumim pentru interesul acordat serviciilor noastre juridice.
Vă ajutăm cu plăcere în identificarea unei soluții. Pentru aceasta, este necesară transmiterea tuturor documentelor, în format scanat, în vederea analizării acestora. Adresa de e-mail o regăsiți în cadrul secțiunii contact de pe platforma avocatum.ro. Între timp, vă stăm la dispoziție pentru orice informație.